„Poate ţi-a părea rău că nu ai fost la căpătâi!”
Am pornit într-un pelerinaj lung. Una dintre persoane îl avea bolnav pe tatăl ei. Îşi dorea să meargă în pelerinaj, că era şi Cuviosul în grup, dar se şi gândea că poate moare tatăl ei până se întoarce.
A pornit la drum în frământarea aceea, iar când a primit telefon că s-a înrăutăţit starea tatălui ei, m-a întrebat dacă să-l întrebe pe Cuviosul ce e de făcut. Am încurajat-o să îi spună, mi se părea normal, dacă era acolo, să îi ceară sfatul. Merge şi îl întreabă şi îi zice Cuviosul aşa, finuţ, cu drag: „Ioai, dragă, tot îi bine când pleacă cei care ne-au fost părinţi, parcă aşa-i frumos să fim la căpătâiul lor!”. Ea nu înţelegea ce îi spune, aşa tensionată era. M-a întrebat pe mine şi i-am spus că oprim maşina, coboară şi se întoarce acasă!
L-a mai întrebat odată pe Cuviosul şi tot aşa i-a spus: „Nu aşa ar fi mai bine? Că poate, după aia, ţi-a părea rău că nu ai fost la căpătâi!”. Am insistat să coboare şi să se întoarcă acasă, că ne îndepărtam deja prea tare şi nu mai ajungea la înmormântare dacă se întâmpla asta. La scurt timp, a sunat-o mama ei şi i-a dat vestea trecerii tatălui ei la Domnul!
„Mă rog Domnului să te scoată de acolo!”
Cuviosul a văzut cât de greu îmi era la locul de muncă, în domeniul în care eram atunci şi zice scuipând: „Ioai, dragă, ce greu ţi-e acolo! Da’ mai poţi? Ioai, ce oameni! Mă rog Domnului să te scoată de acolo!”.
Eu nu am apucat să îi spun nici lui, nici duhovnicului. Când ştii că aşteaptă atâţia, nu întinzi poveşti. Cuviosul însă aşa la fix mergea! În toate durerile mele! El mi-a confirmat că nu întâmplător simt povara de la locul de muncă. Nu e din mândrie, dar când te prigoneşte cineva şi vine cuvântul unui sfânt, răstoarnă tot! Apărea când îmi era mai greu, când nu mai puteam! Prin rugăciunile Cuviosului, am plecat de acolo!
„Eu ţi le-am dat să le pui în ramă, pe perete!”
Când mi-a dat cele două desene, făcuse un sul cu ele. Mi-a spus clar: „Du-le acasă la tine şi, te rog frumos, să le pui în ramă şi apoi pe perete!”.
După trei-patru luni, când ne-am reîntâlnit, se uită la mine şi îmi spune: „Eu ţi le-am dat să le pui în ramă şi pe perete, dar nu le-ai pus!”. Nu fusese la noi… I-am spus să mă ierte.
Iar le-am pus mai la o parte şi iar am uitat de ele. După încă vreo şase luni, îmi zice: „Apoi, dă-o încolo de treabă! Nu ţi-am spus să le pui în ramă şi să le pui în casă la tine pe pereţi?”. Nici atunci nu le-am pus.
După ce a trecut Cuviosul la Domnul, am zis că acum neapărat trebuie să le pun. Am avut câteva săptămâni nişte binecuvântări în casă, de parcă zburam în toate. Parcă eram purtată pe palme. Toate lucrurile se rezolvau uşor, de ne cutremuram. De aceea a insistat Cuviosul, pentru că a ştiut puterea lor şi voia să ne ajute!
„Îţi doresc să ne vedem în veşnicia veşniciilor!”
Înainte de a pleca spre Ţara Sfântă, în octombrie 2018, Cuviosul le-a spus celor la care era: „Să vină şi aia din Oradea!”.
La ultima întâlnire, m-a pupat pe frunte. Stătea întins pe pat, rezemat de pernă şi cu mâinile la ceafă. Eram câteva persoane şi tot râdea cu noi şi a spus: „De nu ne mai vedem, dragă, îţi doresc să ne vedem în veşnicia veşniciilor!”. I-am spus să nu zică aşa.
Ştia că îmi doresc să îl mai văd o dată şi le spuneam celor apropiaţi ca, dacă află că e bolnav pe undeva, să mă anunţe şi pe mine! Mi-a făcut această bucurie!
„Tu o să ai o scumpă de fată!”
Am un foarte mare respect pentru femeile cu mulţi copii, pentru că e jertfă multă! Noi avem doar unul şi mă simt nevrednică pentru acest lucru, deşi mi-aş fi dorit să fie mai mulţi.
În unul din pelerinaje, Cuviosul m-a sărutat pe frunte şi mi-a spus: „Tu o să ai o scumpă de fată!”. M-am gândit că se referă la naştere şi i-am spus că nu se poate! Iară se uită la mine: „Da’ o să fie o scumpă de fată! Ioai, dragă, ce o să o mai iubeşti!”. Mă apucă din nou râsul şi mi-a spus: „Da’ să ţii minte că o să fie o scumpă de fată!”.
După ce băiatul a terminat facultatea şi rezidenţiatul, mi-a spus că vrea să facă un canon de rugăciune ca să îşi găsească o soţie după voia lui Dumnezeu. Şi fata pe care a cunoscut-o făcuse cu acelaşi gând un canon de rugăciune cu Acatistul Maicii Domnului „Bucurie neaşteptată!”. Urmează să se căsătorească! Într-adevăr e o „scumpă de fată” şi o simt ca şi cum ar fi fata mea. Le-am vorbit despre Cuviosul şi toată familia ei îl iubeşte.
Cuvioase, îţi mulţumesc!
Admin. Maria Oros,
Oradea
