Primele zile ale lui 2021. Încă frig, noapte şi iarnă pretutindeni. Şi totuşi, optimism şi speranţă în sufletele oamenilor.
Totul a început cu o durere uşoară, blândă, de mijloc. Două zile mai târziu, coboară pe picior, până la genunchi. La fel de blând. Din păcate, durerea izbucneşte violent la scurt timp. Durerea pe picior. O durere ascuţită, vie, care nu-mi dădea voie să dorm mai mult de patru ore pe noapte. Un picior amorţit, cu furnicături, uneori fierbinte. O durere care nu mă voia în repaus, ci doar în mişcare. Atunci mă simţeam mai bine. Tratamente cu pastile şi antiinflamatoare injectabile. Fără răspuns. La toate adaug calmante şi vitamine.
Într-o noapte, târziu, aflu de la RMN că sunt la un pas de o intevenţie chirurgicală. Spaimă, desigur. Şi multe nopţi de nesomn, neodihnă, zbucium, grijă, chiar lacrimi. Lacrimi de disperare şi de durere. Peste toate, adaug şi un păcătos de covid, peste mine şi fiul meu. Singuri şi speriaţi.
Dar Dumnezeu nu pune niciodată mai mult decât putem duce. Ne trimite oameni buni şi pe sfinţii Săi alături. O prietenă, pe care mereu am simţit-o aproape, mi-a adus o iconiţă a Cuviosului Gherontie şi m-a îndemnat să o ţin la locul dureros. Aceasta a fost pe locul dureros, în patul meu, în geanta mea, în inima mea. Am vorbit cu sfinţia sa aproape ca şi cu un prieten.
O săptămână mai târziu, la începutul primăverii, durerile s-au ameliorat considerabil. Când am ajuns să fac fizioterapie, masaj şi să primesc un alt tratament, eram deja bine. Chiar mă întrebam pentru ce fac toate acestea.
Lăcrimez şi acum de emoţie. Desigur, durerile mai apar uneori. Mult mai uşoare. Poate atunci când eu uit să mulţumesc Domnului. Lacrimi, emoţie, bucurie, împăcare. Chiar nu suntem singuri! Dumnezeu şi sfinţii Săi ne iubesc şi ne sunt ajutoare permanente. Mulţumesc, Cuvioase! Mulţumesc ţie, buna mea prietenă, care mi l-ai adus pe Cuviosul în suflet şi în casă!
Gabi T.
