Am aflat despre Cuviosul Gherontie de pe Facebook. Am rămas profund impresionată şi apoi am citit mai multe articole despre sfinţia sa. Am început să caut pe Youtube diverse filmuleţe despre dânsul. Pe măsură ce le urmăream, deveneam şi mai interesată şi am simţit că îmi devine din ce în ce mai drag. Citeam zilnic câte o minune şi simţeam că mă liniştea, mă bucura, mă impresiona.
O prietenă din Italia mi-a cerut la un moment dat Acatistul Cuviosului Gherontie şi m-a întrebat dacă ştiu ceva despre dânsul. I-am povestit despre mărturiile de pe site-ul Cuviosului şi i-am trimis Acatistul. Ea mi-a spus că a fost sfânt şi a făcut multe minuni.
Pe data de 4 februarie 2021, am observat că soţul meu şchiopătează, iar când m-am uitat la talpa piciorului, am văzut o pustulă cu lichid. Soţul mi-a spus să o sparg, să se scurgă lichidul. Am dezinfectat un ac şi l-am împuns acolo. După ce s-a scurs lichidul, i-am pansat rana, iar a doua zi am rămas uluită. Se făcuse o rană extrem de mare şi plină de puroi. M-am speriat cumplit.
M-am adresat medicului din biserica noastră, după ce, în prealabil, am discutat cu duhovnicul nostru, părintele Ştefan Negreanu, din Arad. Medicul m-a trimis de urgență la un cabinet particular, la un medic chirurg. Acesta ne-a avertizat că e foarte grav, soţul având diabet, şi că sunt două soluţii: chiuretaj până la os sau badijonări cu pansamente îmbibate cu substanţe antibiotice. Dânsul a ales pansamentele, foarte scumpe, de altfel.
Tot la insistenţele medicului din biserica noastră, am mers în Timişoara, la un cabinet privat. Doctorul de acolo ne-a spus că e extrem de grav şi că trebuie amputat piciorul, deoarece rana se va extinde şi infecţia va cuprinde tot organismul. Chiar a scris pe scrisoarea medicală „La Urgenţe”. Ne-a asigurat că nu trebuie să tergiversăm, ci să ne ducem direct la Spitalul de Urgenţe din Timişoara. Spunea că acolo îi ţine glicemia sub control şi prin amputare se împiedică extinderea infecției. Soţul a refuzat categoric. Eu eram devastată.
Nu îmi aduc aminte cu exactitate când mi-a venit în minte să cer ajutorul Cuviosului Gherontie. Ştiu că m-am rugat cu toată puterea mea să îmi găsească un tratament adecvat. L-am înştiinţat pe copilul nostru şi acesta ne-a trimis imediat bani pentru operaţie, pentru prevenirea extinderii infecţiei. La rândul lui, a căutat, prin cunoştinţe, un doctor chirurg din Spitalul Județean Timișoara, care să se ocupe de soţul meu. El însă refuza categoric internarea.
Eu am citit Acatistul Cuviosului câteva zile (nu foarte multe), iar la un moment dat am găsit în revista „Formula As” un tratament scris de o doamnă al cărei tată avea o astfel de rană, ulcer varicos, în termeni medicali, şi care a reuşit să îl salveze de la amputare. Am simţit că acesta este tratamentul pe care trebuie să-l urmeze soţul meu. Ştiam că nu mă părăseşte Cuviosul…
L-am rugat pe un coleg care avea imprimantă color acasă să îmi printeze nişte fotografii ale Cuviosului, mici de tot, pe care le inseram în fașa cu care îl pansam. Tratamentul consta şi în diferite ceaiuri. Directorul general al firmei la care lucrez m-a învoit să lucrez de acasă şi, de trei ori pe zi, îi schimbam soţului pansamentul. La început a venit o asistentă de la biserica noastră, trimisă de duhovnicul nostru, apoi făceam singură curăţarea şi pansarea rănii. Îi luam şi de trei ori pe zi glicemia, a ţinut regim sever, a băut ceaiurile şi continuam aşa. Eu citeam zilnic Acatistul Cuviosului.
Pe parcurs, mergeam la medicul chirurg curant, care se minuna ce bine merge rana. El considera că pansamentele prescrise de el sunt foarte eficiente. Eu am încercat, voalat, să îi spun că folosesc şi naturiste: crema de mărul lupului, ceaiuri etc. El se făcea că nu aude… La farmacie mi s-a spus că o rană diabetică se vindecă într-un an, dar cu regim sever. Eu mă rugam Cuviosului să îl vindece, indiferent de timp.
Zilele treceau, însă vindecarea era anevoioasă, deşi mergea spre bine, ca să zic aşa. Într-o zi, o credincioasă de la biserică m-a interpelat şi m-a întrebat de ce sunt supărată. I-am spus motivul, iar ea mi-a povestit despre o cremă numită „Epitelin”, care e eficientă şi pe care a folosit-o bunicul ei, care avea escare până la os şi i-a refăcut acestuia ţesutul. Am cumpărat şi eu crema şi am renunţat definitiv la pansamentele cu antibiotice. Am pus pe pansamentul steril crema de mărul lupului cu vitamina E şi Epitelin şi am aplicat pe rană. Totul a evoluat înspre bine. Dacă în 4 februarie a început totul, la sfârșitul lui august rana era închisă.
În tot timpul acesta, pe lângă tratament şi poza Cuviosului Gherontie pusă pe rană, citeam şi Acatistul lui. Mai ungeam piciorul soţului cu uleiuri de la candelele unor sfinţi. Îi mulţumesc din suflet Cuviosului că ne-a ajutat atât de mult! Fără el, acum, posibil că piciorul soţului să fi fost amputat!
Drept mulţumire, am făcut parastas pentru Cuviosul Gherontie şi părinţii săi şi, ori de câte ori îmi amintesc, dau pentru sufletul său ceva de pomană (inclusiv bere).
Sing. Klaudia-Livia Andrei,
Arad
