Pe Cuviosul Gherontie l-am cunoscut după terminarea liceului, la catedrala din Alba Iulia. Asta se întâmpla prin anul 1998.
Îmi plăcea să mă duc mereu la Vecernie. Locuiam pe atunci în Alba. Într-o zi de vară, seara la Vecernia de miercuri, când se săvârşea şi Acatistul Domnului Iisus Hristos, a intrat un om de statură medie, slăbuţ, cu o barbă albă scurtă şi cu o faţă luminată. S-a aşezat în genunchi în faţa altarului, pe solee, cu mâinile ridicate şi se ruga mereu cu metanii până la pământ. Repeta şi el, cu glas tare, versurile care se rosteau la acatist. În gândul meu, mă întrebam: „Cine o fi acest om?”. Mi se părea că era un om deosebit de nevoitor.
S-a terminat slujba, după care am ieşit din catedrală, apoi ne-am întâlnit în curte şi m-a privit ca şi cum m-ar fi „scanat”. Eu l-am salutat şi am pornit în drumul meu. El venea mereu la catedrală în perioada anilor care au urmat după aceea. Ne-am împrietenit duhovniceşte şi mereu îmi spunea „cuvioşia ta”.
O perioadă am locuit la Schitul Sfântul Lazăr din Alba Iulia. Cuviosul venea mereu pe acolo, deoarece se făceau privegheri de noapte şi se continua cu Sfânta Liturghie. Îmi spunea: „Să mă trezeşti, să mergem la miezul nopţii la biserică. Să mă trezeşti la 11 jumătate!”. Eu eram cazată în camera de lângă el. Mergeam, dar dânsul era deja în genunchi, la rugăciune şi îi pomenea pe toţi: care l-au jignit, pe cei vii şi pe cei morţi, pe cei aflaţi în suferinţă. Se ruga pentru întreaga lume. Întotdeauna când îl însoţeam, mă punea să stau în genunchi lângă el şi să ne rugăm. Spunea să zic Rugăciunile începătoare, apoi el se ruga cu cuvintele lui. Era foarte adâncit şi serios când se ruga. Am înţeles în timp că, de fapt, mă pregătea pentru nevoinţa călugărească.
Monahia Nectaria
