În aceste cuvinte, prea sărace să ilustreze bogăţia vieţii duhovniceşti şi a darurilor îmbelşugate ale Duhului Sfânt de care Cuviosul s-a învrednicit, animată fiind de starea de bucurie pe care toţi cei care erau în preajma părintelui o simţeau, aş dori să dau mărturie despre cel ce a împlinit cu desăvârşire îndemnul evanghelic: ,,Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care va să vină”.
Cuviosul Gherontie a rămas în amintirea noastră ca ,,un nebun pentru Hristos”, care şi-a împlinit misiunea de Apostol, ca un monah ieşit din tiparele obişnuitului, un harismatic, care a schimbat viaţa multor oameni şi călugări, a celor care l-au cunoscut, a pelerinilor care l-au întâlnit, fie şi pentru o singură dată. Oamenii ca el, puţini la număr, nu au nimic comun cu lumea aceasta trecătoare. Prietenia lor cu lumea Cerului, cu sfinţii, i-a ajutat să se desprindă de tot ceea ce este efemer, căutând mângâiere şi răsplata în ceruri şi ferindu-se de laudele amăgitoare ale lumii acesteia.
Bunul Dumnezeu a rânduit să ne bucurăm adeseori de prezenţa Cuviosului Gherontie în mijlocul nostru, care obişnuia să poposească la noi mai ales în momente de cumpănă şi de ispită, aducând pacea şi liniştea. Cuviosul Gherontie era aidoma unei candele cu lumină lină, tainică şi binefăcătoare. Omul lui Dumnezeu printre oameni, el radia în jur bucurie sfântă care ne învăluia pe toţi. Cine ar putea uita vreodată cuvintele pe care le cânta înaintea icoanelor împărăteşti cu o naturaleţe uimitoare: ,,Raiule, grădină dulce/ Trandafir frumos,/ Din tine nu s-or mai duce/ Trandafir frumos/ De dulceaţa poamelor/ Trandafir frumos/ Şi de mirosul florilor/ Trandafir frumos”. Deşi simple, fără parfum academic, cuvintele Cuviosului şi atmosfera din preajma lui lucrau de fapt în interiorul nostru, acolo unde se pătrunde atât de greu, picurând din bucuria şi din dulceaţa Raiului.
În sufletul fiecărui om care îl întâlnea pe Cuviosul Gherontie se producea o transformare. Nu aveai cum să rămâi indiferent. Cuvintele lui schimbau mersul lucrurilor. Te urmăreau şi putem spune că trezeau conştiinţe. Efectul vindecător al cuvântului său producea înnoirea omului lăuntric, pe care o încercau toţi cei care căutau să dobândească viaţa veşnică. A vorbit tuturor, având un cuvânt bun pentru fiecare în parte. Nepământeanul Gherontie ne amintea că drumul spre mântuire trebuie să meargă pe ,,cărarea cea strâmtă” şi nu pe ,,calea cea largă”. Amintea tuturor de Cer şi îndemna să privească mai puţin la ţărâna de care suntem atât de mult legaţi.
Nu în cele din urmă, vreau să dau mărturie despre iubirea nemărginită pe care o avea faţă de aproapele, despre durerea pe care o resimţea văzând suferinţa din jur şi despre blândeţea şi înţelegerea faţă de neputinţele semenilor. Personal, am avut marea binecuvântare şi bucurie de a primi în dar de la Cuviosul o cruce, însoţită de aceste cuvinte: ,,Ia, Cuvioaso, crucea aceasta pentru că ai o cruce grea!”. Mi-au rămas adânc întipărite în minte şi în inimă cuvintele sale, care de altfel s-au dovedit a fi profetice. În acelaşi timp, Cuviosul mi-a împărtăşit odată cu aceste cuvinte pace, bucurie şi mângâiere, dându-mi puterea de a-mi duce crucea.
Cuviosul Gherontie a fost un om trimis de Dumnezeu spre a fi călăuză spirituală în vremuri tulburi, oferind imaginea unui misionar plin de zel, un mângâietor al tuturor celor osteniţi şi împovăraţi de suferinţe, împărtăşind pace, bucurie şi lumină în sufletele tuturor celor care îl întâlneau.
A fost un mare rugător şi aceasta se simţea din prezenţa lui care oglindea iubirea Lui Dumnezeu şi de Dumnezeu. Anii pribegiei au însemnat răstimpuri în care părintele a gustat profund din taina rugăciunii. Avea curajul mărturisirii martirilor din alte vremuri şi puterea de a-i înfrunta pe mai-marii zilei. A întâlnit oameni din toate colţurile lumii, călugări şi oameni de rând, oameni celebri şi ţărani năpăstuiţi, vorbindu-le despre nemărginita iubire a Lui Dumnezeu şi dorindu-le bucuria Raiului. Se adevereşte cuvântul care spune că ,,pomenirea dreptului se face cu laude”, numele nu-i este uitat, iar faptele-i sunt amintite de generaţii şi generaţii, cu evlavie şi cu dorinţa de a fi imitate, rămânând exemple luminoase, aidoma marilor Părinţi cu viaţă sfântă.
Evocările clericilor, monahilor şi personalităţilor laice publicate în cele 2 volume împodobesc chipul duhovnicesc al acestui sfânt, aducând în vremea noastră mărturii neştiute, sfaturi şi amintiri ale întâlnirilor petrecute în decursul vremilor cu el. A fost păstrătorul comorii pe care a primit-o tainic de la Mântuitorul Hristos: ,,Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, care sălăşluieşte întru noi…”. Lumina învăţăturilor sale, primită din Lumina Lui Hristos, a luminat şi va mai lumina multe suflete aflate în întuneric şi-n umbra morţii.
Cuviosul Gherontie ne vorbeşte încă în felul său inconfundabil, cu voce străină lumii acesteia, cum străină i-a fost şi vieţuirea. Se bucură acum în Împărăţia luminii, unde a găsit lumina ce a răspândit-o din belşug în timpul vieţii sale. Noi îi păstrăm vie în inimile noastre amintirea chipului transfigurat al misionarului şi al rugătorului pios, cu numele scris în slove nepieritoare: ,,Cuviosul Gherontie, cel nebun pentru Hristos”, având încredinţarea că ne poartă în grijă şi în rugăciuni acolo Sus.
Mănăstirea Dintr-un lemn
