Am simţit încă din timpul studenţiei că în prezenţa Cuviosului Gherontie prind putere şi mă întăresc în credinţă, iar după ce a vindecat-o pe fetiţa noastră şi nu a mai fost nevoie de intervenţia chirurgicală la ochi, l-am privit ca pe un sfânt.
Mi-am dorit foarte mult să îl am alături în momentele importante din viaţa mea. Urma ca în 14 decembrie 2014 să fiu hirotonit preot, dar nu ştiam pe unde este. Hirotonia a fost duminica dimineaţa, dar Cuviosul nu a fost prezent. Seara, după slujba Vecerniei şi a Paraclisului Maicii Domnului, când să ies din Catedrala din Alba Iulia, a venit ţintă la mine chiar Cuviosul. O bucurie de nedescris mi-a pătruns fiinţa. M-a luat de mână şi m-a prezentat celor cu care ne întâlneam: „Dragă, dânsul e de-al meu!”. A făcut asta preţ de câteva minute, până în curtea Catedralei.
Cuvintele Cuviosului mi-au pătruns adânc în suflet. Ştiam zicerea lui că „Mândria e cel mai mare păcat”, deci îmi era clar că nu mi le-a spus ca să mă laude sau pentru ca eu să mă laud. Pentru că auzisem despre nevoinţele şi trăirea Cuviosului, am simţit o mare apăsare, o mare responsabilitate pentru cuvintele rostite. Cuvinte puţine, dar dătătoare de sens vieţii!
Îi mulţumim Cuviosului că a făcut parte din viaţa familiei noastre şi îl rog să mă ajute în slujirea preoţească, pentru a fi „de-al lui” şi în veşnicie!
Preot Mihai Cordea
