Într-o zi de vineri, uitasem că era post și gustasem niște prăjituri, pe care un coleg binevoitor le adusese la lucru cu ocazia zilei sale de naștere. Remarcasem doar după ce am mâncat că prăjiturile erau „de dulce” (de obicei sunt atent). Tot în acea zi, venisem la casa unor persoane dragi mie și Cuviosului și ne-au poftit la masă. Cuviosul a zis clar că vineri e cu mâncare de post și apoi s-a uitat la mine.
Nimeni altcineva nu cred că a văzut asta și nu s-a prins că, de fapt, era o mustrare pentru mine.
Prima oară când l-am cunoscut a fost cu ocazia unui pelerinaj în Sfântul Munte în 2010. Pe vremea respectivă nu prea mergeam la biserică. Am aflat despre el că era mai șugubăț și că face lucruri care pentru un om „firesc” sunt nebunii. De exemplu, în prima zi de la debarcare am făcut un drum de aproximativ zece ore pe o căldură năucitoare. Eram îngrijorați că porțile mănăstirii se vor închide cu lăsarea serii.
Cuviosul se tot oprea să ia pietre de pe mijlocul drumului și să le arunce în stânga și dreapta. Motiva că: „Dacă vine cineva și se împiedică?!”. Așa că, a făcut curat pe toată cărarea. Astfel, tot rămânea pe urmă, mărind frustrarea grupului că nu mai ajungem la timp.
După ce am ajuns la mănăstire am cinat, iar la cină ne-au dat un pahar de vin. Ne-am amuzat copios la vorbele sale, când a cerut și al doilea pahar „pentru bătături”.
Ing. IT Dan Olariu,
Timişoara
