Frică, acesta este cuvântul care definea starea mea sufletească la întâlnirea cu Cuviosul Gherontie. Îl vedeam făcând uneori anumite gesturi de neîngăduit în viaţa unor călugări: gâdila, ciupea, strângea în braţe, spunea cuvinte care păreau deplasate. Îl ocoleam cât puteam, deoarece îl credeam în stare de lucruri care ar fi putut să mă pună în ipostaze stânjenitoare.
Această teamă în suflet am avut-o şi în ziua în care a rânduit Dumnezeu să fiu alături de dânsul la cineva acasă. În perioada aceea, eram încă acasă, dar mă pregăteam să intru în mănăstire şi mă luptam să scap de o patimă. În lume eram cochetă, însă am încercat să le las pe toate, rând pe rând. Mai era una: plăcerea de a mă da cu parfum. În timp ce stăteam în cameră, îl văd pe Cuviosul că începe să caute prin casă şi apare cu un spray bărbătesc. În acea secundă, mi-am dat seama că Dumnezeu i-a descoperit ceea ce numai eu şi duhovnicul meu ştiam. Şi-a dat bluza jos şi mi-a spus să îl dau cu sprayul. Se rotea în faţa mea, ca să îl dau de jur împrejur, şi tot a insistat, până s-a golit sprayul, asta chiar dacă în cameră aerul devenise irespirabil.
A folosit tratamentul potrivit pentru mine. Din acel moment, am depăşit încercarea în care mă aflam, iar frica a fost înlocuită de bucuria întâlnirii cu un sfânt! Pe rând, s-au desluşit multe dintre sensurile gesturilor şi cuvintelor sale, dar pentru aceasta a fost nevoie să treacă mulţi ani.
M.S.
