Despre unele vise frumoase de-ale sale spunea că s-au împlinit. Povestea că a văzut Raiul plin de oameni, dar puţini călugări. Alteori îşi amintea: „Am văzut-o pe Maica (Maica Domnului) la masă cu un sfânt, dar nu ştiu care sfânt”. Se tot întreba cu care sfânt şi cum putea el să vadă aşa ceva, el, „păcătosul, curvarul…”. „Vai, ce bucurie când m-a înălțat spre Cer, numai până m-a oprit cineva, nu ştiu, diavolul cred că a fost. Dar n-aţi văzut ce-mi face? Mă îngână la rugăciune… mă scutură… ce-mi face!”
Uneori, la rugăciune, pomenea sfinții la care avea mare evlavie: Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfânta Parascheva, Sfânta Filofteia, Sfânta Teodora din Alexandria etc. Odată, la prăznuirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița, a spus: „Maica Domnului e Sus, dar credeţi că nu mai coboară din când în când?”. Spunea adesea: „Bucuria e dincolo, nu aici, acolo e frumusețea frumuseții din frumusețea frumuseților, flori de toate felurile, în toate direcțiile, şi la apus, răsărit, nord, sud, acolo este bucuria!”. Îi plăcea foarte mult rugăciunea pe care o citeşte preotul la litie, unde se pomenesc mai mulţi sfinţi.
De multe ori spunea că „după Maica (Maica Domnului) sunt Sfinţii Arhangheli: Sfântul Mihail, cel cu sabia de foc, şi Sfântul Gavriil, care i-a adus vestea cea bună!”, iar la rugăciunea mesei ţinea să menționeze că „nu numai cu acestea (arătând spre mâncare) va trăi omul, ci cu tot harul, darul, graiul sau cuvântul Domnului!”.
Despre luptele sale cu diavolul vorbea adeseori şi spunea că venea uneori noaptea la el şi îl scutura. Chiar în prezenţa mea l-am văzut de vreo două-trei ori tremurând, dând cu mâinile şi strigând: „Du-te de aici, diavole, ce ai cu mine, ce rău ţi-am făcut?” şi timp de câteva minute avea un fel de luptă cu vrăjmaşul. Adesea îşi amintea că la Episcopia din oraşul Buzău a venit diavolul la el sub formă de arici şi i-a răsturnat ceasul şi lumânările. Dimineaţa sau la Vecernie îi punea pe cei prezenţi să spună rugăciunile pentru că, spunea el, „diavolul mă îngână”. Cu siguranţă a avut mult mai multe lupte, dar mie doar atât mi-a permis să văd.
Trăirile lângă Cuviosul erau de mare intensitate. Cred că şi cel mai împietrit om ar fi fost mișcat de trăirea, vorbele sau gesturile sale. M-au mișcat câteva momente în care a vorbit cu îndrăzneală cu Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli. Aveam o ispită şi încerca să mă lămurească. Văzând că nu m-a convins şi-a ridicat mâinile spre Maica Domnului din icoană şi i-a zis: „Spune-i, Maica Domnului, spune-i!…” şi îi explica Maicii Domnului ispita mea. Altădată era în faţa icoanei Cinei celei de Taină şi îi întreba pe Sfinţii Apostoli: „Sfinţilor Apostoli, voi ce ați băut la Cină? N-aţi băut vin? Păi vezi, dragă? Vinu-i Sângele Domnului!”.
Ne spunea că a văzut grădina Raiului, pe Maica Domnului, iar dacă vrem să vedem Raiul să ştim că nimic nu se compară cu bunătățile cele cereşti, veşnice.
În fiecare noapte, după scurta rugăciune de la miezul nopţii: „Iată mirele…” şi „Fără de veste…”, cânta de trei ori cu multă evlavie „Părinții noștri din vechime/ Pe sub pământ au zidit altare/ Şi pe furiș în miezul nopții/ Au mers cu toții la-nchinare”, apoi spunea: „Preabinecuvântarea Domnului să fie peste toate satele, comunele, orașele, schiturile, bisericile şi mănăstirile din lumea întreagă, ca şi din ţara noastră şi peste chiliile acestea unde vom dormi!”.
Această ultimă rugăciune o făcea stând ca de obicei în genunchi, cu mâinile ridicate spre Cer, dar mişcându-se din stânga în dreapta şi invers, de câteva ori, dorind să cuprindă în rugăciunea sa fierbinte toată lumea. Apoi ne spunea: „Ştiţi să vă faceţi Sfânta Cruce pe pat…” sau mergea el însuși în toate chiliile să binecuvânteze toate paturile.
Spre surprinderea mea, despre rugăciunea din unele mănăstiri (nu le-a numit niciodată) spunea că „degeaba se roagă mult dacă nu le este primită rugăciunea” şi că „mai bine faci o rugăciune scurtă şi să fie primită”. „Primirea, dragă, primirea e cea mai importantă!”. Sau, altă dată, spunea: „Decât să faci păcate mari, mai bine să dormi. Să nu ne lăsăm amăgiți de lucrurile acestea lumeşti, să nu trăim precum trăiesc alții de la alte mănăstiri, care or fi băut mult, băuturi scumpe, or fi băut ca porcii, or fi făcut păcate mari… mai bine să ne punem la somn sau să bem ceva… În multe mănăstiri nu se face voia Domnului!”. Erau îndemnuri despre care ştiam că trebuie înţelese în context, particularizat, dar lucrul acesta era foarte greu, pentru că nu dădea alte detalii…
Rasofora Gherontia,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă
