Odată, mă întâlnesc cu sfinţia sa prin mănăstire şi mă întreabă: „Care eşti dragă, cum te cheamă?”. Îi spun: „Teoctista”. Şi începe Cuviosul să cânte: „Teoctista cu batista, Teoctista cu batista…”.
Puţin m-am speriat; mă gândeam că o să păţesc ceva rău. Apoi mi-am făcut curaj, zicându-mi că, oricum, Cuviosul pe toate le ştie şi sigur se roagă pentru mine să scap. A doua zi am aflat că mama şi mătuşa mea au avut un grav accident de maşină dar au scăpat cu viaţă. Sunt sigură că Dumnezeu S-a milostivit de ele pentru rugăciunile Cuviosului. Îi mulţumesc din tot sufletul meu pentru că din multe şi grele ispite m-a scos. Ani de zile m-a îngrijit ca pe un om bolnav. Pe toate le ştia, pentru toţi se ruga. Doar mă privea şi ştia în ce stare mă aflu, ce-am făcut, ce durere am. În câteva cuvinte îmi dădea răspuns la frământările mele, îmi spăla şi îmi mângâia sufletul.
Cuviosul nostru drag!… Să-i dea Domnul bucuria bucuriilor în Veşnicia Veşniciilor!
Monahia Teoctista
