Venirea la Mănăstirea Râmeţ a fratelui Gherontie, îi zic acum Sfântul, că poate va fi trecut şi în calendar, a avut rolul ei, mai ales că după trecerea la Domnul a Sfântului Părinte Dometie Manolache noi am fost foarte încercate. Pentru noi a fost o mare durere, dar o durere nu fără nădejde! Credeam cu tot sufletul că s-a dus la Bine şi că de acolo de unde este ne va ajuta!
Ne luptam cu tot dinadinsul împreună cu maica stareţă Ierusalima ca tot ceea ce facem să fie în voia Sfântului Dometie! Ce i-ar fi plăcut lui, aceea încercam să facem, ca să nu ieşim din rânduială. Pentru ca să putem face asta, maica stareţă ne trimitea destul de des, tot pe câte 8-9 maici (ne înghesuiam cum puteam în singura maşină ce o aveam, un ARO cu băncuţe), la Sfântul Părinte Paisie Olaru la spovedit şi la Sfântul Părinte Cleopa Ilie să ne vorbească. În felul acesta am simţit că trăim în rânduială şi că facem voia Sfântului Dometie, ca să fie obştea într-o stare bună. Acuma, pentru că sunt trecuţi toţi trei în rândul sfinţilor, îmi spun: „Doamne, mult bine şi frumos a gândit maica cu obştea!”. Amintirile acestea nu-ţi mai dispar niciodată din minte. Tot timpul le simţi!
Noi am avut multă binecuvântare peste mănăstire şi cred că şi Sfântul Părinte Dometie a mijlocit pentru noi, pentru că, după ce nu a mai fost dânsul, a rămas Părintele Varsanufie, a venit Părintele Ioachim, Fratele Gherontie (cum îi spuneam noi), Fratele Ioan David, şi el un mare trăitor.
Cuviosul Gherontie venea mereu pe la noi, încă de pe vremea Sfântului Dometie (probabil s-au cunoscut la Mănăstirea Ciolanu şi la Episcopia Buzăului), dar el vorbea cu maicile mai tinere, cred că le şi sfătuia într-un fel, mai mult decât pe noi, care aveam mai mulţi ani de mănăstire. Îl respectam şi eu şi era respectat în mănăstire, pentru că ştiam că a fost în mănăstire şi că i s-a rugat Maicii Domnului, care i-a spus să fie nebun pentru Hristos. De atunci şi-a luat felul acesta de a fi şi de a trăi în societate şi de trăi cu Hristos. Socoteam că este mare lucru această cruce!
Cuviosul nu intervenea decât unde era nevoie. Venea o maică mâhnită şi el începea: „Ioai, soro, ioai!…” şi îi spunea un cuvânt prin care o scotea din starea în care era… Dar nu era numai cuvântul. Era cuvântul şi rugăciunea lui, prin care ajuta pe fiecare! De aceea, faţă de el nu putem să avem decât un mare respect şi evlavie, în acelaşi timp, pentru că eu cred că era un mare purtător de har. Nu se poate altfel, pentru că simţeai că Dumnezeu îi descoperă toate problemele tale şi imediat îi simţeai ajutorul.
Şi la Sfântul Dometie am observat asta, deşi l-am prins doar patru ani! Se uita la tine şi simţeai că vede toate problemele tale şi îţi şi dădea un sfat pe care trebuia să îl faci, pentru că problema pe care o aveai trebuia rezolvată în acel mod! Practic, îţi răspundea la întrebări şi probleme! Şi Cuviosul Gherontie tot aşa.
Şi la Fratele Ioan David am văzut asta! A venit odată şi ne-a spus să ne rugăm. Eu obişnuisem într-un timp să fac metanii câte era canonul. Îmi spune Fratele Ioan: „Nu aşa! Fă câte ai de făcut şi mai fă şi după aia! Mai tot fă! Nu te opri!”.
Şi despre Părintele Varsanufie aflasem că în timpul războiului, când îşi făcea programul de rugăciune la miezul nopţii, se îmbrăca în ţinuta militară, iar când santinela îl descoperea şi îl întreba ce face, îi răspundea: „Dacă ar veni un împărat şi aş vorbi cu el nu aş sta în haine militare?! Cu atât mai mult în faţa Împăratului Ceresc nu pot sta îmbrăcat altfel!”. Am citit şi despre Cuviosul Gherontie că în armată se ruga cu program de mănăstire! Vedeţi? Sfinţii gândesc şi trăiesc la fel!
Monahia Ioresta,
Mănăstirea Râmeţ
