Mama mea era foarte bolnavă. Doctorii i-au spus că la vârsta dumneaei şi cu problemele pe care le avea nu garanta nimeni că se trezeşte din anestezie, dar şi că fără operaţie nu mai este ea. Nu ştia ce să facă, m-a întrebat pe mine, iar eu l-am întrebat pe Cuviosul, care era la noi. Mi-a zis: „Ioai, dragă, păi doctorii sunt lăsaţi de Dumnezeu! Să se ducă să se opereze!”. I-am zis: „Părinte, dar dacă moare?”. „Nu moare! O să moară, ca toată lumea, dar nu acuma! Nu moare de operaţie!”. Cu încredere, i-am spus mamei mele să se opereze, a fost foarte bine, că s-au mirat şi doctorii că a rezistat. Avea aproape 80 de ani atunci.
După câţiva ani, când din nou era Cuviosul la noi, i-am dat de mâncare în trapeză. Erau mai multe maici, dânsul zicea tot felul de lucruri şi noi râdeam, că ne spunea: „Uite, că aia râde ca muta târgului!” şi alte expresii de-ale lui… Deodată se uită la mine şi zice: „Mamă… Asta-i toată-averea lui/, Patru scânduri şi un cui,/ Dar nici asta nu-i a lui,/ Că-i toată a mormântului!”. Şi îşi dădea cu pumnii în cap. După o săptămână, mama a trecut la Domnul. Era primăvara, în Postul Mare.
Maica Rafaela era şi ea în trapeză şi l-a înregistrat cu un reportofon, dar eu nu ştiam ce a înregistrat ea, dacă toată convorbirea sau doar parţial. Aveam să aflu după câteva luni că înregistrase şi partea aceasta. În acelaşi an, toamna, tata m-a chemat şi mi-a spus că, dacă pot, să merg acasă cu maşina, dar să fie goală, că el ne-o umple cu ceva.
Eu sunt din Vaslui. Când s-a făcut colectivizarea în 1962, pe tata, fiind chiabur, l-au bătut, dar s-a făcut bine şi s-a dus în Valea Jiului şi a lucrat în mină. La scurt timp, pe sora mea, Lenuţa, au dat-o afară de la şcoală, iar după un an, l-au dat şi pe fratele meu, Vasile, întrucât copiii de chiaburi nu aveau voie să facă decât patru clase, cât să nu rămână analfabeţi. Tata era în Vulcan sau Aninoasa, stătea în bărăci de muncitori, că nu avea încă locuinţă. Acolo au mers şi fraţii mei ca să poată să îşi continue şcoala. Când eu am terminat trimestrul I din clasa a II-a, ne-am mutat cu toţii în Petroşani, unde tata primise locuinţă. După Revoluţie, s-au mutat din nou în Vaslui.
În timp ce mergeam spre comuna noastră, maica Rafaela a pus înregistrarea cu Cuviosul şi aşa m-am emoţionat auzind că i s-a descoperit că mama va trece la Domnul, de am rătăcit drumul. Până la urmă am ajuns, iar tata ne-a dat la plecare, exact cum mi-a spus când m-a chemat: toate bunătăţile pământului…
Monahia F.,
Mănăstirea Tismana
