De ani buni, fiecare întâlnire de familie era un prilej pentru a afla noi lucruri despre Cuviosul Gherontie, care mergea des în casa surorii mele. Vroiau să îl cunoască cât mai multă lume, dar şi familia, pentru a se folosi sufleteşte de acest om cu viaţă sfântă.
Dacă în familia mea apărea o problemă mai mare şi apelam la sfatul cumnatului meu, care este preot, răspunsul venea adesea: „Să vorbim şi cu Cuviosul!” Şi, fie vorbeam eu la telefon cu dumnealui, fie îl sunau ei şi îl întrebau.
În anul 2003 au apărut nemulţumiri la serviciu din cauza unei decizii luate de patron şi anume, să lucrăm duminica. În plus, patronul avea un limbaj în care înjurăturile la adresa celor sfinte erau foarte dese. Nu mai puteam auzi. Toate au culminat când ne-a chemat la lucru în ziua de Rusalii. Când a aflat Cuviosul ce se întâmplă, a spus foarte clar: „Să pleci de acolo!” Şi mi-am dat demisia. A fost o decizie foarte grea, pentru că atunci aveam 40 de ani. Au urmat câteva luni mai grele, dar Cuviosul s-a rugat pentru mine şi a rânduit Dumnezeu să am un loc de muncă unde să pot ţine duminicile.
Un alt moment important pentru mine a fost în anul 2015, când băiatul nostru era plecat în Anglia, la lucru. Eu doream ca el să vină în toamnă acasă, dar nu îmi dădea niciun răspuns. În 26 iulie, într-o duminică ce va rămâne întotdeauna în amintirea mea, a rânduit Dumnezeu să mă aflu câteva ore în preajma Cuviosului, acasă la fratele meu. Eu nu puteam să îi vorbesc despre frământările mele legate de băiat, deoarece în prezenţa lui, doar îmi venea să plâng. Cuviosul, datorită bunătăţii şi iubirii sale faţă de semeni, nu m-a lăsat fără răspuns. I-a spus fratelui meu că băiatul va mai zăbovi un pic pe acolo. Şi aşa a fost.
Mulţumesc Cuviosului pentru dragostea lui nemăsurată ce a avut-o faţă de familia mea şi nădăjduiesc să ne poarte în rugăciune şi în Cerul Preasfânt.
(A.B., Cluj-Napoca)
