În anul 2021 am primit de la părintele profesor Octavian Moşin un dar de Crăciun: primele două volume cu mărturii despre Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos. Deoarece eram implicată activ în lucrările de reparație a bisericii, nu prea aveam timp pentru lectură. Deci, cărțile au fost puse pe raftul din biblioteca mea să aștepte ceasul potrivit.
Între timp, ceva straniu a început să se petreacă la noi acasă. La trecerea dintr-o cameră în alta, simțeam miros de mir și nu înțelegeam de unde vine. Acest moment mi-a revenit în memorie după ce l-am cunoscut pe Cuviosul.
Peste un an (o spun cu jenă), plecam cu familia la mare și ultimul lucru (dar primul de valoare!) așezat în valiză a fost volumul 1 cu mărturii. A început povestea mea de dragoste cu Cuviosul! Una adevărată! Ședeam pe malul Mării Egee, citind mărturiile, plângeam și râdeam concomitent, nu încetam să mă minunez de tot ce mi se descoperea. Nu mai trăisem niciodată așa ceva! Îl simţeam pe Cuviosul alături, de parcă-mi cuprindea sufletul cu dragoste și mângâiere… stare greu de redat.
Atunci mi-am amintit că demult, cu vreo 20 de ani în urmă, avusesem un fel de vis, care nu era tocmai vis… Se făcea în acel vis că a venit la noi la poartă un om în etate, arăta exact așa cum e descris în cărți Cuviosul (îmbrăcat simplu și corect, avea centura, care mi-a atras nu știu de ce atenția). Pe atunci nu l-am putut identifica. M-a chemat să ies la fântână (de fapt, nu avem fântână la poartă, dar așa era în vis). Am ieșit din ogradă cu cei trei copii, câți aveam atunci. Omul a scos o cheie din buzunarul pantalonilor, mi-a întins-o și… eu m-am trezit cu un mare regret că n-am văzut visul până la capăt. Am realizat că m-am trezit de la scârțâitul unor pași prin zăpada înghețată, ce se auzeau după geam (fereastra din dormitor dă în stradă). Menționez că la trezire aveam o stare de euforie, în care intram ori de câte ori reveneam la acel vis, pe parcursul a vreo doi ani de zile. Pe atunci eram membră a unei biserici protestante. La scurt timp a început marea schimbare în viața mea. Eu am pățit un grav accident, din care m-am ales cu o traumă serioasă la cap. După spitalizare și îndelungată reabilitare, am revenit Acasă, în Biserica Ortodoxă, după care tânjeam de mult timp. Cu mila Domnului am revenit în Biserica neamului nostru.
Cuvioase, fă, te rog, ceva cu asta!
Tot în acea călătorie fericită la mare, l-am rugat pe Cuviosul Gherontie să ne ajute într-o problemă legată de Daniel, fiul nostru cel mai mic. La vârsta de 10 ani, Daniel a primit cadou un telefon mobil, pe care și-l dorea de mult.
Veniți la mare, am observat că fiul nostru stă mai mult pe mal decât alte dăți, când, dimpotrivă, nu-l puteam scoate din mare. Motivul era telefonul mobil. După câteva zile de încercări nereușite de a-l motiva pe Daniel să mai lase telefonul cu internetul, evident, eram alertată de-a binelea. Mi-am amintit de noul meu Prieten şi am zis în gând: „Cuvioase, fă, te rog, ceva cu asta!”.
A doua zi, Daniel intră în mare cu telefonul în buzunar, „înecându-l”. Fiul a ieșit rapid din apă, scuturându-și disperat telefonul, dar degeaba. I-am mulțumit în gând Cuviosului pentru această soluție. A doua zi, Daniel mă roagă să-i dau „un pic” mobilul meu. A primit refuz, la care mi-a reproșat: „Dar tu de ce stai atât în mobil?”.
M-am simțit mustrată și i-am dat telefonul pentru un timp scurt. Și ce credeți că a urmat? Istoria se repetă! Încă un telefon mobil (unul performant, nou-nouț) „înecat” în mare! Am recunoscut imediat „scrisul” Cuviosului. Și iarăși i-am mulțumit pentru implicare. Am luat o lecție bună împreună cu fiul meu.
Valentina Zadnipru,
Chișinău
