În anul 2006, am fost într-un pelerinaj la Locurile sfințite de trecerea Mântuitorului nostru. Cuviosul era la Mitropolie când a aflat că urma să plec la Ierusalim dimpreună cu alte cinci măicuțe și a venit să mă roage să-l luăm şi pe el. Mi s-a rupt inima: cum să-l fi luat? Pentru aceasta era nevoie de viză de la Ambasada Israelului, iar Cuviosul nu avea la el niciun act: nu avea certificat de naștere, nu avea buletin, şi nici măcar nu ştiam unde are domiciliul. Era complet liber de toate aceste griji, era liber ca păsările cerului, nu avea nimic din cele ale pământului; avea însă „bucuria cerurilor, bucuria bucuriilor”, cum îi plăcea adesea să spună.
Noi urma să plecăm peste două zile, or pentru a obţine viză de la Ambasadă se cerea un răstimp de treizeci de zile, apoi era nevoie de invitație din partea cuiva din statul Israel, vizele se obțineau greu. Pe scurt, mi s-a părut un lucru absolut imposibil. I-am spus Preasfințitului Gurie despre marea dorință a Cuviosului și mă tot frământam cum oare am putea să-l luăm cu noi, când nici măcar un buletin nu puteam scoate în două zile…
Am plecat fără Cuviosul, cu mare mâhnire în suflet că nu reușisem să-l luăm cu noi. Peste două zile mă sună Preasfințitul Gurie și-mi spune: „Vezi că am rezolvat cu domnul Sorin şi cu maica Leontia! Îl trimitem pe Cuviosul la Ierusalim, să ai grijă de el, să nu cumva să rămână pe acolo, să-l aduci acasă!”. Mare bucurie, mare minune! Cum reușise să rânduiască lucrurile în numai cinci zile, lucru care mie mi se părea cu desăvârșire imposibil?! Nu însă și pentru Cuviosul Gherontie!!!
Nu îmi mai amintesc detaliile ajungerii lui de la aeroportul din Tel Aviv la Căminul românesc, dar a ajuns, iar noi ne-am bucurat cu bucurie mare!
Monahia Teodora,
Mănăstirea Nera
