De cele mai multe ori, când venea la noi, dimineaţa plecam de acasă împreună; eu mergeam la serviciu, iar Cuviosul fie la vreo biserică din oraş, fie la gară, ca să ia trenul într-o anumită direcţie, sau la autogară. Până să se despartă drumurile noastre, aveam parte de două „numere” care mi se păreau la fel de ciudate.
Primul consta în a îndepărta orice piatră pe care o vedea pe stradă sau pe trotuar, mişcându-o cu piciorul până spre margine. Bineînţeles că lumea îl privea cu mirare sau chiar amuzându-se. Pe lângă „alinierea” pietrelor la bordură, Cuviosul aduna de pe jos orice bucată de hârtie, de resturi alimentare etc. şi le ducea la coş, zicând: „Ioai, dragă, dar cum lasă mizeria asta?!”. Mie îmi era cam ruşine de trecătorii care mă vedeau că merg împreună cu un om care făcea gesturi cu totul singulare.
Al doilea „număr” oferit de Cuviosul atrăgea atenţia tuturor: când treceam prin faţa atelierelor de geamuri, oglinzi şi rame pentru tablouri, dacă se vedea expusă vreo icoană a Mântuitorului, a Maicii Domnului sau a vreunui sfânt, fulgerător Cuviosul se aşeza în genunchi (indiferent că pe jos ar fi fost apă, zăpadă, noroi), îşi ridica braţele, se închina şi se ruga cu voce tare, atingând apoi pământul cu fruntea.
O astfel de scenă a avut loc pentru prima oară, imediat după ce a venit la noi. În regimul comunist, dar şi după căderea acestuia, aproape toată lumea se eschiva să se închine în public, ca să nu mai vorbim de faptul de a sta în genunchi pe stradă, în faţa unei icoane dintr-o vitrină.
Mie, în vremea respectivă, mi se părea cu totul excentric, deplasat, necugetat şi teatral gestul Cuviosului. De unde să ştiu eu că el era un adevărat creştin, mărturisitor temerar al dreptei credinţe şi sincer trăitor al învăţăturilor evanghelice?! Eu mă ruşinam atunci şi mă feream să îmi exprim public credinţa; el, însă, punea în practică zi de zi, clipă de clipă şi în tot locul (fără a ţine seama de niciun impediment) cuvintele dătătoare de viaţă ale Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 32-33).
Prof. Ion Oprea,
Râmnicu Vâlcea
