Dumnezeu a rânduit să petrec în preajma Cuviosului mai multă vreme. În primăvara anului 2006, am ajuns în Ţara Sfântă, cu prilejul Sfintelor Paşti. Am fost într-un grup, majoritatea monahi şi monahii, din care a făcut parte şi Cuviosul Gherontie. Eram cazaţi toţi la Aşezământul românesc din Ierusalim. Dânsul fusese dat în grija maicii Marina de la Mănăstirea Viforâta, dar mulţi aveau evlavie la dânsul.
Când m-a văzut, m-a întrebat de unde sunt. Când i-am zis de Mănăstirea Căşiel, atâta mi-a spus: „Să vă ţineţi de părintele Serafim, că e omul lui Dumnezeu! E omul lui Dumnezeu!”. Într-una din zile, cineva din grup a vrut să facă cinste de Paşti şi m-a rugat să o ajut să cumpere tort şi ceva bere. Am mers împreună şi am cumpărat bere la cutie. Când am ajuns, Cuviosul era în uşă şi a zis către noi: „Bere de mere! Bere de mere! Bere de mere!”. Şi aşa a fost, că am cumpărat de fapt suc de mere.
În altă zi, ne-am propus să mergem să vizităm şi alte locuri sfinte. Noi ne-am dus cu toţii pe cont propriu, stăteam o lună şi trebuia să ne drămuim bine banii. Când am auzit ce mult costă, am vrut şi eu să dau înapoi. Mă îndreptam să îi spun că nu merg părintelui Protosinghel Serafim Paşca de la aşezământ, care fusese călugăr la Mănăstirea Nicula, dar Cuviosul a venit aşa pe la spatele meu şi mi-a spus: „Hai, dragă, nu te zgârci, că ai bani!”. Atunci mi-am dat seama că dânsul ştie tot.
Părintele Serafim mi-a spus într-una din zile: „Maică, hai să vă fac nişte cumpărături!”. A venit cu vreo două-trei plase, iar când m-a văzut Cuviosul, mi-a spus: „Hai, dragă, că nu te îndurai tu să îţi cumperi atâtea. Ţi le-a cumpărat toate părintele!”.
În acea perioadă, l-am văzut pe Cuviosul cum se ruga şi l-am auzit vorbind despre rai, despre „veşnicia veşniciilor şi infinitul infinitelor”, iar părintele Vlasie, care acum este în Sfântul Munte, chiar îi spunea unui alt părinte: „E foarte profund Cuviosul!”. Apoi am devenit şi mai atentă la el. Mi-au povestit atunci şi două maici de la Mănăstirea Hurezi că aveau mari ispite cu viza pentru Israel, că trebuia mers la Ambasadă. Când a trecut Cuviosul pe la Hurezi, le-a spus: „Ne întâlnim în aeroport! Mergem la Ierusalim!”. Ele nu l-au crezut, dar când l-au văzut în aeroport, la plecare, li s-au muiat picioarele.
După o vreme, a început să vină şi la Mănăstirea Căşiel. A fost de vreo cinci-şase ori. De fiecare dată mă bucuram de prezenţa lui. Cuvintele mele sunt slabe, dar aşa l-am cunoscut eu şi am vrut să spun aceste lucruri, din dragoste pentru acest mare sfânt!
Monahia Ioana,
Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci”,
Căşiel, jud. Cluj
