Înainte de accident, am mers să îl întâlnesc pe Cuviosul. Cum am ajuns, am mers la el să mă binecuvânteze, că m-am gândit că poate o să nasc mai repede. Cuviosul era mai agitat şi îmi tot spunea: „Vai, dragă, să vă dau ceva! Să vă dau ceva!”. A venit cu plasa lui de nailon şi a scos de acolo o icoană mai micuţă, cam de 10x15cm. Era icoana Sfântului Amfilohie de la Poceaev. Ulterior, m-a întrebat o maică: „De ce ţi-a dat Cuviosul icoana asta? Ai probleme cu oasele? Ai probleme cu nervii?”. I-am răspuns că nu am astfel de probleme. Am aflat apoi că acest mare sfânt de la Lavra Poceaev din Ucraina este grabnic ajutător la cei care au boli de oase şi stări depresive.
După ce s-a întâmplat accidentul, am dat cuiva cheile de la casă să îmi aducă la spital icoana dăruită de Cuviosul. Am lăsat-o pe noptieră toată perioada. Când veneau asistentele să îmi dea calmante, se minunau că nu mă durea nimic, deşi am avut 13 fracturi. Nu simţeam durerea… Iar după ce mi-a murit copilul, mult m-a ajutat şi Sfântul Amfilohie să trec peste această durere, ce nu poate fi spusă în cuvinte!
Bianca Buşe,
Marghita, jud. Bihor