Bolile reumatismale sunt casnicele mele: gonartroza, coxartroza, spondiloza. Plus fractură de tibie şi peroneu (am avut tijă în picior) şi fractură de menisc. Toate astea, după ce, în tinerețe, am făcut sport, nu de performanță, dar la nivel de concursuri între licee, echipa întreprinderii, antrenamente regulate. Sufeream şi de un sindrom vertiginos periferic, diagnosticat prin 2008, şi care de vreo 2-3 ani se ţinea scai de mine. Fusesem şi pe la ORL – aveam probleme şi cu urechea internă, responsabilă cu menţinerea echilibrului. Nu mai ştiam cum e să te ridici normal din pat, fără să faci exerciții de „punere pe orbită a otolitelor”. Începusem să „conviețuim”, să înțeleg şi să mă obișnuiesc cu boala, să rabd durerea şi crizele destul de dese şi uneori chiar foarte urâte pe care le provoca şi care, de multe ori, mă duceau pe un pat la UPU.
Acum, am bifat Covid-19 şi infarct miocardic cu implantare de stent, diabet zaharat tip 2, iar mai nou şi probleme cu tiroida. Dar nu, să știți că nu mă plâng, nu sunt grele!… Îmi par mai grele doar când citesc şi eu ce scriu! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate, El îmi dă putere să merg mai departe, să le pot duce!
Dar unde şi când apare Cuviosul? Peste tot şi când nici nu-ţi dai seama! Am avut bucuria să primim în dar primele volume cu mărturiile despre minunile Cuviosului Gherontie, în mai 2022. Acum „am de lucru”. Citesc şi mă minunez, mă mir şi-mi pun diverse întrebări. Era mult mai interesant, mai captivant decât în format electronic! Citeam volumul 3. Într-o seară, îmi zic: „Ce mă costă să încerc şi eu?”. Mă dau cu capul de poza Cuviosului de pe copertă, de trei ori, în numele Sfintei Treimi. Încă o dată! Mă doare capul, cred că am dat puțin prea tare. Când pun cartea deoparte înainte de culcare, mai dau o dată, cu frică! În ziua următoare repet procedura. A treia seară, la fel.
Dimineaţa mă ridic din pat fără nicio problema. Când să ies din dormitor îmi dau seama că nu mi-am făcut exercițiile pentru otolitele mele! Am zis, cine ştie, poate azi mă lasă mai ușor. În zilele următoare la fel… Nu mai ştiam ce să cred… Nu sunt eu vrednică de asta, Cuvioase!
Câteva zile nu i-am spus nici soţului nimic, așteptam să văd ce urmează! Şi… da… Cuviosul a făcut minunea! Amețelile au dispărut. Mai am dureri, dar mici, sunt incomparabile cu cele de dinainte de „tratament”. Nu ştiam cum să mulțumesc, cum să răspândesc, cum să arăt şi eu altor oameni că sfinții sunt aici, cu noi, lângă noi, în noi! Nu prea trece zi în care să nu-i vorbesc. Chiar dacă nu citesc zilnic, poza Cuviosului o am în mai multe locuri din casă, şi aceasta îmi face bine.
Sing. Angela Căldară,
Floreşti, jud. Cluj
