Mult ajutor primesc zilnic de la Cuviosul pentru lucruri importante sau, uneori, banale. Redau mai jos alte două dintre situațiile în care Cuviosul nu a întârziat să-mi fie alături.
Sporadic, am niște dureri groaznice de stomac, care au început în timpul sarcinii cu primul băiețel și care, de cele mai multe ori, își găsesc rezolvarea doar la Spital, la secția de Primiri Urgenţe, unde mi se administrează o perfuzie „cocktail”, iar durerea cedează. Ce-i drept, nu am făcut investigații pentru a afla cauza acestor dureri.
Așadar, într-o noapte, au început durerile de stomac, dureri care cresc în intensitate și radiază până în spate, încât nu știu dacă mă doare mai tare stomacul sau spatele. Primul gând a fost Cuviosul, pe care l-am rugat să mă ajute să nu ajung la Urgențe pentru că în dimineața următoare aveam programare cu băiețelul de 4 luni, născut prematur, la evaluare pediatrică. Dacă nu ajungeam, cu greu mai puteam obține o altă programare.
Am luat poza și am pus o pe locurile dureroase, am mâncat o bomboană și m-am uns cu ulei de la candelă, iar spre dimineață, chiar cu o oră înainte de a pleca spre localitatea în care se afla pediatrul, cam la 100 de km de casa noastră, durerea a cedat. Nu doar că a cedat, dar nu am mai simțit absolut nimic, ca și când nu a existat.
Băiețelul cel mic s-a născut sub ocrotirea Cuviosului, care continuă să-l apere și să-l păzească de tot răul. Ciprian-Georgian s-a născut prematur, 33-34 de săptămâni, diagnosticat la naștere cu hemoragie craniană de gr I, printre alte diagnostice severe, pe care Cuviosul ne-a ajutat să le depășim. Minunat este faptul că la ecografia transfontanelară făcută la 4 luni hemoragia nu mai apare. Mai mult, nici măcar un chist, semn că hemoragia a fost şi s-a remis. Mare bucurie ne-ai făcut, Cuvioase. Urmărim evoluția micuțului cu speranța că este protejat de către Sfântul lui protector și de către Cuviosul, al căror nume de botez îl poartă.
Slavă lui Dumnezeu!

Prof. Lenuţa Udrea,
Borcea