Am reușit şi eu în sfârşit să ajung la Tismana, la mormântul Cuviosului Gherontie. Sunt așa de uimită de felul în care toate au fost rânduite ca să ajung acolo… În primul rând, am „greșit” săptămâna, fiind convinsă că suntem în săptămâna liturgică ce urmează. Dar, pentru ca bucuria să fie întreită, Cineva a vrut ca eu să ajung acolo exact în ziua în care se făcea priveghere la icoana Maicii Domnului Prodromița, pe care o am în casă, şi pentru Sfântul Paisie Aghioritul, care îmi este atât de drag şi la care nu am reușit să ajung.
Deci am plecat luni, nici măcar foarte de dimineață, pe la 10 şi jumătate, plănuind să mă opresc să înnoptez la Mănăstirea Lainici, nefiind sigură pe puterile mele de șofer neexperimentat. Ajunsă la Lainici, însă, părintele de la pangar mi-a dat un imbold, să fac bine să merg mai departe dacă tot m-am pornit. Prima dată am fost ofuscată că nu m-a încurajat să rămân la Lainici o seară, dar ceva îmi spunea că așa trebuie.
Am ajuns la Mănăstirea Tismana cu mari emoţii şi cu mare bucurie că, în sfârșit, m-am învrednicit să ajung să-i mulțumesc Cuviosului Gherontie chiar la mormântul său, pentru marele şi permanentul ajutor primit de la el. Am întrebat măicuțele la ce oră începe Vecernia şi… surpriză, aveau priveghere. M-am bucurat că o să am parte de o slujbă bogată! La ora 21 a început privegherea, care a ținut până la ora 2 noaptea. A fost minunat, nu am cuvinte să spun cât de frumoasă a fost slujba! A urmat Sfânta Liturghie, dar nu am mai fost în stare să stau… eram tare obosită de pe drum.
De dimineaţă am revenit la mănăstire, să mai zăbovesc pe la mormântul Cuviosului, să „stăm de vorbă” mai mult, să mă închin la sfintele moaște din mănăstire, la frumoasele icoane din biserică, extraordinar de frumoase! Eram foarte emoționată şi m-am întors de mai multe ori înapoi la mormântul Cuviosului, că mereu uitam câte ceva. Căutam o sârmă mai zdravănă, un clește, ceva să asigur spoilerul de la maşină lovit la Lainici într-o bordură… erau muncitori prin curte şi am rezolvat, apoi am luat lucrușoare de la pangar şi iar mă întorceam să le ating de sfintele moaște şi de mormântul Cuviosului. Şi tot aşa de câteva ori…
Stând de vorba acolo cu Cuviosul, am văzut că are la cruce o candelă cu ulei şi i-am zis, în gând, să îmi dea voie să mă dau şi eu cu ulei de la candela sa… M-am dat o dată pe frunte, pe mână şi pe unde aveam eu câte o „bubă”, uitând însă de „buba” despre care vreau să va povestesc acum: o vâjâială în cap, un sunet supărător. Când am mai revenit, mi-am amintit că Cuviosul le făcea pe toate de trei ori, „în numele Presfintei Treimi” şi am mai luat ulei şi am dat de trei ori pe frunte, rugându-l pe Cuvios să mijlocească el pentru multiplele „bube” pe care le am, dar de vâjâit tot nu mi-am amintit…
Aveam un „sunet” în cap, de pe la începutul lunii mai a anului trecut, 2021, știu precis că de atunci pentru că de ziua mea, pe 27 mai, când e prăznuit şi Sfântul Ioan Rusul, părintele Ioan Goje mi-a pus pe cap un fes atins de moaştele acestui sfânt, pe care-l are la biserică, apoi când am fost la Constanţa părintele Ioan Istrati mi-a pus şi dânsul pe cap un astfel de fes… Dar vâjâitul nu mi-a dispărut. S-a diminuat doar puțin, o vreme, dar era tot acolo, supărător şi continuu. M-am consolat atunci, așa cum se spune în rugăciunea de la sfârșitul acatistului Sfântului Ioan Rusul, că poate am de dus această neputință: „Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere şi ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor!”.
În sfârşit, am plecat cu mare părere de rău de la mormântul Cuviosului, îmi venea să plâng că trebuie să plec. Doar la Mănăstirea Sihăstria am mai avut această stare de adâncă părere de rău la plecare. Seara, când am ajuns acasă, deși eram obosită după atâta drum, am constatat că… lipsește ceva. NU mai aveam vâjâitul în cap! Deși eram extrem de obosită. Am înțeles atunci cine m-a ajutat, am înțeles că Sfântul meu, Ioan Rusul, nu că nu putea sau că nu voia să mă ajute, dar a fost rânduit așa, ca să înțeleg ce mare trecere are la Dumnezeu Cuviosul Gherontie!
Acum zgomotul din capul meu e abia perceptibil, când sunt mai obosita parcă, parcă se „aude” ceva, dar trebuie să mă chinui să „prind” ceva, nu se compară cum era înainte!
Slava lui Dumnezeu pentru Sfinții Săi!
Sing. Eugenia Gârba,
Cluj-Napoca
