Cuviosul ne-a dat multe lecţii de smerenie. Eram cu o doamnă la o biserică, a venit Cuviosul şi s-a uitat la cizmele ei. Îi spune: „De unde ţi-ai luat, dragă, cizme de-astea cu vârfuri? Nu ţi-e frică dragă, când o să joci fotbal că o să spargi mingea cu vârfurile alea?”. M-a apucat râsul, a râs şi el şi a zis către mine: „Aşa-i, dragă, că are cizme urâte?”. Apoi s-a uitat la cizmele mele şi i-a spus: „Uite, ea nu are cu vârfuri, are normale! Ea poate juca fotbal, dar tu nu poţi!”. Apoi a continuat: „Ascultă, dragă, mai lasă mândria, ca să îţi primească Domnul jertfa pe care o faci când dai pentru construirea de biserici! Până atunci nu ţi-o primeşte!”.
Ne-a lăsat acolo şi acea doamnă m-a întrebat: „De unde ştie ăsta că eu sunt ctitor de biserici?”. I-am răspuns: „V-am zis că vă aduc la omul lui Dumnezeu! Nu mă întrebaţi pe mine de unde ştie!”.
„Cum uiţi, dragă, să te rogi pentru mâncare?”
Am mâncat odată cu Cuviosul. Sunt situaţii în care uit şi sunt situaţii în care nu uit să mă rog. În perioada aceea, clar, eram delăsătoare cu rugăciunea, ori înainte, ori după mâncare.
După ce am mâncat, mi-a tras Cuviosul un cot, mai mult ca un împins cu umărul: „Ioai, dragă! Cum uiţi, dragă? Cum uiţi, dragă, să te rogi pentru mâncare? Cum uiţi să-I mulţumeşti Domnului? Dar nu uita, dragă!”. Nu avea cum să ştie că neglijam rugăciunea! A fost ca un duş rece! De câte ori mănânc, am impresia că mă împinge Cuviosul la rugăciune!
Maria Oros,
Oradea
