În câteva rânduri, am avut ocazia ca, după ce se termina slujba de seară de la catedrală, Cuviosul să mă cheme să mergem împreună la diferite familii, pe care le vizita. Întotdeauna primea câte ceva, iar cei la care mergeam îmi făceau şi mie un dar. Plecam împreună, iar când ne despărţeam, Cuviosul îmi dădea mie şi plasa lui: „Ia, dragă, că cuvioşia ta ai mai mare nevoie ca mine!”. Niciodată nu ţinea pentru el ce primea. Era un om tare milostiv şi iubitor de săraci şi îi preţuia pe cei necăjiţi. Îi vedea sufletul la fiecare om în parte.
M.N.
