În primii mei ani de mănăstire, prin 1987, tata a venit la mine, l-a văzut pe Cuviosul Gherontie şi m-a întrebat: „Cum este văzut omul ăsta aici, la voi, la mănăstire? Noi îl cunoaştem din Râmeţ!”. I-am răspuns că părerile sunt împărţite: unele îl ţin de nebun, unele, de sfânt. Mi-a zis: „Ai grijă! Niciodată să nu zici un cuvânt rău de omul ăsta că e un sfânt! Eu mergeam la Râmeţ cu lumânarea să mă împărtăşesc şi a venit şi m-a tras de cot şi mi-a zis: Păcatul ăsta ai uitat să îl spui! Şi aşa era. Nu avea omul ăsta de unde să ştie! Mă văzuse prima dată!”.
M.A.
