Mi-a mai dat Dumnezeu încă o întâlnire cu Cuviosul (trei, în numele Preasfintei Treimi, cum zicea el!). Era la Mănăstirea Albac, la un Sfânt Maslu.
La sfârşit, s-a aşezat pe o bancă lângă mănăstire şi, cum stătea acolo, nişte copii de 7-8 ani au început să râdă de dumnealui, îl imitau. Când am văzut ce fac, am început să îi cert şi să îi întreb dacă e frumos ce fac, dar Cuviosul m-a oprit: „Lasă-i dragă! Nu-i certa!”. Apoi m-a chemat să stau şi eu pe bancă lângă sfinţia sa: „Hai, dragă, stai aici lângă mine!”. Cât s-a smerit şi în faţa unor copii! Se bucura că râd de el. Nu am stat mult acolo, că familia cu care am mers cu maşina s-a dus la miruit şi am mers şi eu, să nu aştepte după mine.
Nu l-am întâlnit de multe ori, nu am vorbit mult cu el, dar mi-a fost destul ca să văd că e un om cu viaţă sfântă. Mă bucur şi de atât. Cred că pentru păcatele mele nu am vorbit mai mult. Mi-aş fi dorit să îl mai întâlnesc pe Cuviosul, că mi-a fost tare drag şi mi-a intrat la suflet, dar nu a fost să fie!
Este un sfânt!
Aurelia Matei,
Gârda, Alba
