Avem o surioară care era tare necăjită de faptul că trecea printr-o perioadă în care se trezea greu și tot întârzia, ba la slujbă, ba la masă. Știind minunea cu sora alergică, a zis să încerce și ea. A pus poza Cuviosului lângă pernă și s-a culcat. Se prăznuia Odovania Praznicului Învierii Domnului, când se săvârșește aceeași slujbă ca în noaptea de Paști.
Eram cu toții în biserică, era întuneric, părintele urma să iasă să împartă Sfânta Lumină și surioara noastră… nicăieri. S-a dus cineva repede să o trezească, dar în timpul acesta părintele începuse deja să cânte „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule…”, am ieșit, am înconjurat biserica, băteau clopotele…
După ceva timp apare și ea, tare mâhnită că a pierdut această frumoasă parte din slujbă. Când s-a terminat, ne-a povestit cum a fost. Ea are ca alarmă chiar această cântare, pe care o cânta părintele în Sfântul altar, și nu înțelegea, cum s-a trezit buimacă, dacă era alarma sau se auzea în stație slujba care începuse… Când și-a dat seama că iar a întârziat, și nu la orice slujbă, era tare necăjită. Și spunea că a mai și pus poza Cuviosului lângă pernă și l-a rugat să o ajute să nu mai pățească aceasta! Doar că în timpul slujbei îi venea să râdă când și-a dat seama că a pus o poză în care Cuviosul se face că doarme (zâmbind, cu ochii închiși și cu mâinile împreunate sub obrazul drept)…
După evenimentul acesta, nu a renunțat la a cere ajutorul Cuviosului, doar că a schimbat poza, a pus una în care se ruga. Și a mărturisit că de atunci s-a trezit la fix, astfel încât să se încadreze la timp cu toate. După ceva timp, într-o zi s-a gândit: dar oare poate Cuviosul și să nu mă ajute? Și așa a fost. Nu s-a trezit. De atunci nu a mai pus acest gând… și rareori a mai pățit să nu se trezească.
În loc de final… „activitatea” Cuviosului în obștea noastră
Ce am povestit aici e prea puțin din cât am fi putut scrie, mult prea puțin din cât este de prezent Cuviosul în obștea noastră. Ca să mă înțelegeți… acum trei minute a venit o soră să îmi spună: „Poți să îmi dai poza Cuviosului înapoi, te rog? De câteva nopți dorm cu Acatistul lângă pernă!” și imediat după ea vine altă soră: „Uite ce ne-a trimis Cuviosul! Ni le-a adus acum cineva de pe mormântul lui!”. Asta chiar acum, înainte să mă așez la calculator să termin de scris finalul pe care nu știam cum să îl formulez.
După ce am apucat să scriu până aici, vine părintele Ioan, duhovnicul mănăstirii, și îmi spune: „Am primit mesaj de la Ioana (o ucenică) şi mi-a zis că se simțea foarte rău (dureri după naștere). A luat nurofen, panadol, dar nu îi trecea, așa că a luat poza Cuviosului, a pus-o lângă ea și a spus că i-a trecut imediat tot, tot, tot! Nimic nu o mai doare!”. Asta s-a petrecut chiar acum, în decurs de câteva minute, în care mă gândeam cum să facem un final din care să se înțeleagă că tot ce am scris până acum e foarte puțin din prezența Cuviosului în viața noastră.
Și acum, când chiar credeam că am terminat, vine altă soră și îmi aduce două bombonele… tot de la Cuviosul! După ce a plecat, i-am dat părintelui să citească acest final, să confirme dacă e bine și dacă pot scrie toate acestea, iar el mi-a zis: „Uite, chiar azi am spovedit o fetiță care mâine are admitere la medicină și a spus că a ajutat-o mult Cuviosul la învățat. I-am zis să ia poza Cuviosului în buzunar cu ea la examen!”. Cam aceasta e „activitatea” Cuviosului în obștea noastră… și asta doar în decurs de câteva minute…
Sora Roberta,
Mănăstirea Sărăcineşti
