Am ajuns la înmormântarea Părintelui Lazăr Ţabra cu puţin timp înainte de începerea slujbei, la Schitul „Sfântul Lazăr” din Alba Iulia, ctitorit de dânsul. În curte l-am întâlnit pe Cuviosul Gherontie, care m-a întrebat dacă am maşină şi mi-a spus să îl duc pe strada Detunata, la familia domnului avocat Nicolae Teodorescu. Am făcut ascultare. Pe drum, îmi spunea din loc în loc să opresc şi îi întreba pe oameni: „Nu ştii unde-i strada aia, „Înfundata” sau „Desfundata”, că şoferul ăsta nu ştie?!”. Nicicum nu spunea „Detunata”. Când ajungeam la un semafor şi era pe roşu, mă încerca şi îmi spunea: „Treci!”. „Păi, cum să trec?, îi spuneam. Dacă mă vede poliţia şi îmi ia carnetul?!”. Şi tot aşa. Până la urmă, mi-a arătat el drumul şi am ajuns. Era de-al casei şi a ştiut cum să intre în curte.
L-am aşteptat în maşină. Avea în mână un teanc de iconiţe şi ne-am întors la înmormântare. În timp ce intram în curtea schitului, preoţii care purtau sicriul în jurul bisericii ajunseseră cu faţa spre poartă, de unde veneam noi doi, ţinându-ne de mână. Cuviosul mi-a spus: „Foarte bine, că nu se uită nimeni la noi!”. Bineînţeles că toată lumea era cu ochii la noi, iar dânsul făcea nişte paşi ca un uriaş atent să nu calce pe furnici… Noi, în prim-plan, Cuviosul trăgându-mă de mână după el!
De la acea înmormântare, soţia mea a rămas cu o amintire: o fotografie cu Cuviosul! Când i-am prezentat-o, a întrebat-o direct: „Maică-ta fumează?”. Şi i-a dat o iconiţă: „Să i-i dai icoana asta de la mine, ca să nu mai fumeze!”. La scurtă vreme, s-a lăsat de fumat! Până atunci încercase de mai multe ori să se lase de fumat, dar nu reuşise.
Pr. Ioan Daniel Greu,
Parohia Ciugudu de Jos, jud. Alba
