De curând, am aflat despre acest mare sfânt. Cu o dragoste și o liniște, după ce am citit cele 3 volume de până acum, am spus să vă împărtășesc minunea pe care a făcut-o cu mine.
În luna iunie, am fost plecată la Cluj cu soțul meu, la niște prieteni. Toată perioada aceasta a fost reușită din punctul meu de vedere, însă stând două zile acolo, canicula mare, aerul condiționat din mașină și curenții de aer de la uși și ferestre mi-au dat treptat toată starea de sănătate pe dos.
Drumul spre casă a fost foarte greu, mă simțeam din ce în ce mai rău și abia așteptam să ajung acasă, la Zalău. Am fost convinsă că după ce voi adormi, în următoarea zi mă voi simți mai bine. Dar nu a fost aşa. Dimineața, în a doua zi de Rusalii, am vrut să mă duc la o biserică unde slujeşte un părinte drag sufletului meu, dar având în vedere că trebuia să conduc cam 50 de km am renunțat să mă duc până acolo și m-am mai odihnit puțin, ca să mă pot duce măcar la biserica unde mă duc de obicei, în orașul meu.
În timpul Sfintei Liturghii, durerile de cap, de gât, urechi și sinusuri au început să se mai amelioreze. După slujbă, când am ajuns acasă, durerile au reapărut, parcă și mai intense. Am zis că mă pun să dorm vreo două ore să îmi revin, iar dacă nu, eram hotărâtă să merg la Urgenţe. Nici de data aceasta nu mi-au trecut durerile.
Mi-am adus aminte atunci că mama mea a fost la Mănăstirea Tismana și a luat de pe mormântul Cuviosului Gherontie trei pietricele, ca să mi le ofere mie. Căutam cu disperare, că nu știam unde le-am pus, iar seara, la culcare, o pietricică am pus-o pe sinusurile nazale, unde aveam cea mai mare durere, și nelipsita fotografie a Cuviosului sub pernă. Aşa am dormit până dimineața.
Au trecut de atunci două săptămâni, dar vă spun cu toată inima că dureri nu am mai avut, nasul nu mi-a mai curs deloc (după ce în zilele acelea mi-l suflam și de 30 de ori și nu mai suportam), sinusurile nu mă mai dor.
Și da, m-a ferit și de două accidente. După ce am citit unul dintre volume, m-au atras atât de tare poveştile de viaţă scrise de oameni, încât fotografia lui am pus-o pe scaunul din dreapta şoferului și aşa consider că mai e cineva cu mine în mașină, ca acoperământ, lângă Maica Sfântă.
Îl iubesc că mă învață cum să mă rog, îl iubesc că și el ne iubește!
Med. vet. Nicoleta-Alexandra Barbuş,
Zalău
