Cu o puţin timp înainte de a pleca dintre noi, Cuviosul era la Tismana. Eu nu ştiam că e la Tismana însă o prietenă care are maşină şi care are mama pe lângă Târgu Jiu a venit pur şi simplu şi mi-a spus poruncitor: „Hai, că te duc până la Tismana!”. Dar aşa, poruncitor! Altă dată mă întreba dacă vreau să merg. Nu, acuma: „Hai, că te duc la Tismana, că mă duc la mama şi pe urmă te iau şi te aduc şi acasă!”. Eu nu stăteam prea bine cu sănătatea, dar în orice caz, am mers.
A doua zi, la Tismana fiind, am ieşit pe holul pe unde era trapeza şi nu era nimeni pe hol. Deodată apare Cuviosul cam îmbrăcat în alb. Era cu o cămaşă albă şi cu nişte pantaloni mai albi. Când m-a văzut, a făcut aşa o figură, nu ştiu, parcă îl mirasem într-un fel şi mi-a făcut metanie. S-a aşezat în genunchi în faţa mea. M-am speriat şi n-am ştiut ce să fac şi m-am aşezat şi eu în genunchi. Şi Cuviosul mi-a dat şi binecuvântare, mi-a luat capul în mâini. A avut o altă figură, ca de despărţire, dar atunci nu m-am gândit.
Până la urmă mi-am dat seama că prietena mea de aceea m-a luat la mănăstire, ca să îl întâlnesc pe Cuviosul. Oricum, mă mai spovedeam la părintele Vartolomeu, mai rezolvam şi alte probleme, dar după aceea, când am aflat că a plecat la Domnul, am realizat tot. Am aflat chiar în dimineaţa aceea, pe la ora 8, cred că de la maicile de la Râmeţ, pentru că le spusese doamna Teodorescu. Atunci mi-am dat seama că întâlnirea aceea a fost de luare de rămas bun.
Am fost aşa tulburată când s-a dus părintele şi m-am tot gândit de ce a plecat totuşi în Israel şi mi-a venit un gând că a ştiut când moare şi că a ştiut că o să i se facă o înmormântare aşa fastuoasă şi atunci s-a gândit să meargă să moară pe Pământul Sfânt, pentru că îşi dorea asta. Mai demult aşa spunea că îşi doreşte să moară la Ierusalim.
Am mers şi la înmormântare. Arăta foarte viu, după atâta timp, foarte viu. Eu m-am dus la o maică în chilie, că mă rugase să îi lucrez ceva şi i-am spus că mă uit la părintele că este viu, pur şi simplu e viu. Maica tot aşa a zis, că este viu. Vorbind aşa, a venit aşa o mireasmă puternică de mir, dar puternică, şi îi zic maicii: „Ia, uite, am un miros aşa puternic!”. Şi a zis maica: „Şi eu!”. Şi mi-am dat seama că e Cuviosul care o fi zis: „Bineînţeles că sunt viu!”.
Viorica Cătănoiu, Bucureşti
