Cu tolba de cereri la mormântul Cuviosului
Pe Cuviosul l-am descoperit după moartea sa, dar cu toate acestea ne-a fost de mare folos și grabnic ajutător în realizarea dorințelor noastre. În urma invitației lansată minunatului nostru părinte duhovnic George la o sfeștanie, la noi acasă, am primit în dar primele două volume despre Cuviosul, precum și trei poze cu chipul său, părintele spunând că a treia poză este pentru „cineva”.
Părintele, prin cuvintele sale mângâietoare, a fost inspirat să ne spună întâmplări despre Cuviosul în timpul vizitei, care ne-au stârnit maxim curiozitatea. În plus, ne-a arătat și pozele de la finalul volumul întâi, care fac cât o mie de cuvinte și nu au cum să nu trezească cele mai profunde și comice reacții. Așa că am luat cărțile imediat la răsfoit și efectiv le-am citit (uneori recitit) pe nerăsuflate, cu multe zâmbete și mult folos duhovnicesc.
Mereu ne-am dorit să cunoaștem sfinți ai zilelor noastre, iar Bunul Dumnezeu ni l-a scos în cale pe Cuviosul Gherontie prin părintele George la momentul în care aveam destul de multă nevoie de susținere, însă după un test de răbdare. Nu cunoșteam conceptul de nebun pentru Hristos și, deoarece suntem niște oameni ludici, cu simțul umorului, cu adevărat acest sfânt ne-a uns pe suflet.
După citirea cărților, ne-am propus să îl punem la încercare și noi pe cuvioșia sa. Au fost multe situații în care nu știam pe ce cale să mergem și parcă ne șoptea la ureche cum să acționăm, dar în continuare alegem să povestim cele mai relevante și interesante experiențe.
Ținem să menționăm că cel mai mare sprijin și cele mai mari dorințe s-au realizat după ce am reușit (după câteva piedici) să ajungem la Tismana cu bomboane și după ce am gustat, la rândul nostru, din bomboanele și merele de pe mormânt.
Așadar, iată-ne ajunși pe 11 septembrie 2021 la mormântul Cuviosului cu o tolbă de cereri. Mare ne-a fost mirarea să descoperim că, imediat după vizita aceasta, soția a rămas însărcinată după cinci ani de încercări. Desigur, aceasta era principala cerere, vârful tolbei.
Părintele George mereu ne sfătuise să nu apelăm la alte metode medicale și să avem răbdare, căci se va întâmpla natural, dar ne cam pierduserăm speranța, iar răbdarea nu era punctul nostru forte. Băiețelul s-a născut natural, sănătos, iar astăzi ne umple viața de bucurie. L-am botezat George Andrei, iar nași i-au fost chiar părintele George și minunata lui soție. Am ales numele George pentru că și pe Cuviosul îl chema George Aldea, dar și pe naș, deci nu mai încăpea urmă de îndoială că ar trebui să se numească altfel.
Totodată, când am mers la mormântul Cuviosului, soția era foarte stresată și obosită la locul de muncă și îl rugasem pe Cuviosul să o îndrume către un loc de muncă nou, care să fie mai liniștit. Desigur și acest lucru s-a întâmplat foarte, foarte repede. A schimbat proiectul în cadrul aceleiași companii, noul loc de muncă a fost ideal pentru o femeie însărcinată, iar colectivul de colegi, extraordinar.
Și, nu în ultimul rând, ne doream foarte mult să ne mutăm la țară și să găsim o casă potrivită nevoilor și bugetului nostru. Imediat cum ne-am întors de la Tismana, am aflat că o casă de la țară pe care ne-o doream urmează să se vândă.
Nu am finalizat această tranzacție, sunt probleme momentan cu actele casei, dar ne-am exprimat dorința să o achiziționăm în fața proprietarei. Vom vedea cum va rândui Bunul Dumnezeu și această dorință. Indiferent de casa în care vom locui, ușile noastre vor fi mereu deschise Cuviosului.
Menționăm că în weekendul în care am fost în pelerinajul de la Tismana, am mai trecut și pe la Mănăstirile Polovragi, Lainici și Prislop, rugându-ne la fiecare în parte, iar sfinții pe la care am trecut au colaborat la îndeplinirea rugăciunilor noaste.
„Hai, hai că mergem amândoi!”
O altă situație în care considerăm că am primit un sfat de la cuvioșia sa a fost în legătură cu un act medical la care trebuiau supuși bunicii soției. Bunicul își dorea să treacă prin intervenție, iar bunica nu dorea absolut deloc. Mama, care îi are în grijă, era pusă în dificultate dacă să o convingă și pe bunica sau nu, însă nici cu bunicul nu știa dacă e bine sau nu. Așa că a sunat-o pe soția mea, care a dat din umeri… Era dificil de dat un sfat, însă, în momentul în care soția a fost sunată, chiar citea din una din cărțile despre Cuvios, volumul 3, și ajunsese la titlul „Hai, hai că mergem amândoi!”. Așa că, răspunsul a fost să o convingă și pe bunica și să îi ducă pe amândoi la intervenție. S-a dovedit foarte rapid că a fost o decizie înțeleaptă, întrucât fără intervenție exista un risc foarte mare ca bunicul să nu mai fie astăzi printre noi.
Mulțumim, Cuvioșia ta! George Andrei este cea mai mare dovadă că minunile există, prin răbdare și credință. Sperăm să te cinstească toată viața lui, pentru că meriți cu adevărat, și așteptăm cu nerăbdare să îi dăm o bombonică de la tine, iar la majorat, o bericică.
IT Eugen Ionescu,
Bucureşti
