În perioada în care am fost stareţă la Mănăstirea Hurezi, mă tot luptam să obţin pământ în judeţul Olt, unde se face grâul şi porumbul. Aici, fiind zonă de munte, suntem obligaţi să cumpărăm cantităţi destul de mari de grâu, pentru nevoile obştii şi ale animalelor.
Aveam un pământ care nu era productiv şi am început demersurile să facem un schimb de pământuri, deoarece legislaţia ne permitea la momentul respectiv să primim pământ în judeţele limitrofe. I-am spus Cuviosului despre problemă şi l-am rugat să se roage să o rezolvăm, ca să nu mai tot dăm atâţia bani pe bucate. Mi-a spus: „Dar, ce, sunteţi chiar aşa sărace de nu aveţi ce mânca?! De ce vrei să mergi să iei pământ?”. „Păi, Cuvioase, să tot dăm bani pe grâu? Uite, să avem şi noi pământul nostru, că alte mănăstiri aşa au făcut! Şi le e mai uşor: dau grâul şi primesc pâinea sau vând din grâu şi cu banii se descurcă.” „Lasă, dragă!”.
Şi, aşa a rămas, cum a zis Cuviosul, că între timp se terminase terenul din judeţul Olt, care putea să intre la schimbul respectiv şi s-a luat hotărârea să nu se mai dea la judeţele limitrofe. Iar cu schimbările acestea de climă, pământul acela pe care ni-l dorisem nu a mai fost atât de productiv, că nu avea sisteme de irigaţie. A fost mai bine aşa!
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A trimis Dumnezeu oameni să ne ajute: în primii doi ani, un domn ne-a adus câte o maşină de grâu, de câte 5 tone, iar de atunci, o familie ne-a dat în fiecare an grâu şi porumb. A ştiut Cuviosul! De atunci nu am mai cumpărat grâu în niciun an.
Monahia Marina
