Un moment în care i-am văzut în acţiune Cuviosului Gherontie manifestarea nebuniei pentru Hristos a fost în 20 iulie 1998, la sărbătoarea Sfântul şi slăvitul proroc Ilie Tesviteanul.
După Sfânta Liturghie, la Catedrală, mi-a spus că o să vină până la noi. Era o căldură ameţitoare. Nici nu am intrat bine în casă şi Cuviosul îmi spune: „Pune-mi repede nişte ţuică să beau!”. Extrem de mirat, l-am întrebat: „Pe căldura asta, Cuvioase?”, iar dânsul îmi răspunde foarte hotărât: „Hai, dragă, dă-mi nişte ţuică!”. Am luat atunci un pahar de ţuică, dar când l-a văzut mi-a spus grăbit: „Nu în paharul acela, dragă! În cană!” Am luat atunci o cană de cafea şi i-am turnat cam de un deget. „Hai, dragă, mai pune!”, tot insista dânsul. Şi tot aşa, câte puţin, aproape că am umplut-o. Cuviosul a luat cana, a băut foarte puţin, numai cât să miroase a băutură, iar cea mai mare parte şi-a turnat-o pe cap. Şi-a trecut mâna prin păr şi a întins peste tot ţuica, apoi s-a şters pe haine. În câteva secunde, Cuviosul mirosea a ţuică de la câţiva metri. Până să mă lămuresc ce urmăreşte, mi-a zis: „Acuma te las. Mă duc la autogară să iau autobuzul, că trebuie să ajung la sfânta Mănăstire Râmeţ!”.
După ceva timp, acelaşi lucru l-a făcut înainte de a pleca cu trenul la Craiova. A venit la noi, a dat semnalul că e la uşă (avea el un fel unic de a face asta – „zgâria” uşa cu degetele, făcând puţin zgomot cu unghiile) şi mi-a cerut ţuică. Atunci nici nu a intrat în casă. Aproape toată şi-a turnat-o pe cap şi pe haine.
Avea harisma înainte-vederii şi pentru situaţiile acelea ştia că este nevoie de respectivul „argument” sau „accesoriu” la drum. Nu ştim cui şi ce lecţii a dorit să dea!
(Pr. Dorin Opriş)
