Sora mea primise la Mănăstirea Tismana şi ascultarea de şoferiţă pe un ARO. Într-una din zile, a plecat la Târgu Jiu ca să ducă maşina la service, că avea ceva defecţiuni. Mi-a zis să merg şi eu cu ea, dacă vreau, că după ce o lasă la service, ne mai plimbăm împreună. Şi am mers.
Aproape de plecare, a venit şi Cuviosul şi s-a aşezat în spate. Pe mine nu m-a deranjat că vine cu noi. După ce am plecat la drum de la Tismana, pe la Peştişani, s-a oprit motorul şi maşina nu mai pornea. Atunci, Cuviosul s-a aşezat pe roata de rezervă în genunchi şi a făcut o rugăciune cu mâinile ridicate. Nu prea se înţelegea ce spunea, că atunci era mai bâlbâit decât l-am auzit mai spre finalul vieţii. După ce a făcut aşa o rugăciune, sora mea a dat la cheie şi a pornit maşina. Am ajuns la service, iar Cuviosul a dispărut. Noi am lăsat maşina la service şi ne-am dus puţin să ne plimbăm împreună.
Când ne-am întors, salariatul de acolo ne-a spus: „Nu are absolut nimic maşina. Nu are nicio defecţiune!”. Ne-am întors fără Cuviosul, iar mai spre seară a apărut şi el. Nu a vrut să vină cu noi, din smerenie.
(Viorica Cătănoiu, Bucureşti)
