Mort am fost şi am înviat, şi nu o dată. Cuviosul Gherontie m-a scos din ghearele morţii de trei ori. „Mare eşti Doamne și minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!”.
Încep această mărturisire cu mult cutremur şi o stare de uimire. Nici acum nu pot crede că sunt în viaţă, că trăiesc. Visez încă cu ochii deschiși. Sunt clipe pe care ai vrea să nu le fi trăit niciodată. Momente șocante, în care îţi vezi sfârșitul vieții. Și în acele clipe, Îl implori cu lacrimi pe Bunul Dumnezeu și pe Maica Domnului să te mai lase câțiva ani sau câteva clipe, să nu te taie ca pe smochinul cel neroditor şi uscat. Sunt momente de coșmar, pentru că te simţi cumplit de păcătos, o stare de îți vine să fugi de tine însuți şi să te ascunzi precum Adam în Grădina Raiului, în Eden, atunci când se simțea că e gol. „Adame, unde eşti???” Aici sunt şi eu, Stăpâne Doamne, sunt gol de orice faptă bună, vrednic sunt de flăcările iadului. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor Sfinţilor, voi începe a povesti ce mi s-a întâmplat la sfârșitul lunii septembrie, 2020.
Într-o noapte, nu mai rețin bine data şi nici ziua (nu are prea mare importanță), dar ştiu că era miezul nopții, pentru că m-am uitat la ceasul de pe hol, acolo unde se află și frigiderul, am deschis ușa pentru a bea apă minerală foarte rece. Cred că am băut aproape 1l de apă şi tot mai simțeam sete. După câteva zile, a urmat coșmarul: am avut febră mare de la plămâni, 39,5°C, și transpiram abundent în fiecare noapte. Timp de trei săptămâni şi jumătate nu am scăpat de febră. Am luat amoxicilină, dar degeaba, a fost apă de ploaie. Apoi cuminol. Când am terminat de luat cuminolul mi-a trecut febra, dar nu scăpam de transpiraţia de noaptea. Şi de patru ori pe noapte mă trezeam cu hainele fleașcă pe mine. Am anunțat mulţi prieteni de starea în care mă aflam, iar un bun prieten, care și el a fost grav bolnav, mi-a recomandat un antibiotic foarte puternic: azitromicina. Și mi l-a adus acasă, zicând că după trei zile mă voi face perfect sănătos. Chiar pe data de 30 octombrie, într-o zi de vineri, am început să iau acest antibiotic, azitromicina.
După ce am luat două pastile de 250 mg, la ora 9:00, nu au trecut nici trei ore și am văzut moartea cu ochii, nu mai puteam deloc să respir normal, apoi mă treceau sudorile morții, nu mai aveam pic de vlagă în mine şi mă îngălbenisem la față. La câteva ore, am făcut candidoză la limbă, nu mai puteam deloc mânca din cauza bășicilor usturătoare de pe limbă.
A venit şi ziua de duminică, 1 noiembrie. La ora 4 dimineața, m-am trezit în frisoane puternice, cu dureri cumplite în zona plămânilor. Credeam că voi muri, pentru că durerile erau cumplite şi foarte greu îmi reveneam. Nu mai puteam respira deloc normal. Simțeam că mor, pentru că, din clipă în clipă, starea mea s-a înrăutățit considerabil. Aveam dureri groaznice la ambii plămâni, parcă mi-i strângea cineva în menghină și chiar mi-am făcut bagajul să merg la spital.
Am fost la un pas de a intra în șoc anafilactic, însă Bunul Dumnezeu și Maica Domnului au vrut altceva, şi anume vindecarea mea. La ora 13:45, având deja bagajul făcut, așteptam doar să pot suna la salvare pentru internare. Însă Bunul Dumnezeu, mai mult m-a ajutat. Iar minunea nu a rămas nicidecum ascunsă, precum lumânarea sub obroc. Înainte de ora 14:00, la un moment dat, îi zic Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos să facă o minune cu mine mult păcătosul, Ioan Daniel. Îl cunoscusem la Catedrala din Craiova, unde mi-am dat seama imediat că are mare har, şi îi primisem ajutorul când m-am rugat pentru fratele meu, care ajunsese în comă în urma unui accident, chiar după ce Cuviosul trecuse la Domnul. Îmi amintesc că în cazul meu, chiar îi reproșam cu glas tare sfinției sale, de ce mă lasă să mor și de ce nu are milă de sufletul meu. Îi spuneam: „Cuvioase, chiar mă laşi să mor? Nu ai milă de mine, Cuvioase?”. Țin să precizez că soția mea mai încercase şi până atunci să o sune pe doamna doctor de familie, dar nu dădea deloc de dânsa.
După câteva secunde, aflu de la doamna doctor că trebuie urgent să mi se facă un antibiotic foarte bun, numit cefort. La ora 14:00, soția a plecat la farmacie pentru a lua cefort, fără rețetă, fără nimic. Înainte de a pleca i-am zis din toată inima că Maica Domnului o va ajuta să vină cu acel antibiotic și chiar așa a fost: după şapte minute a sosit cu el şi la ora 14:15 mi-a făcut prima injecție. Doamne Dumnezeule, mare şi minunat eşti, Doamne! La nici cinci minute după prima injecție, m-am ridicat de pe canapea şi, dintr-o dată, toate căile respiratorii care fuseseră înfundate, acum erau complet desfundate, iar durerea de plămâni era acceptabilă. Iar la a doua injecție, de la ora 2:00 noaptea, nu mai aveam nicio durere la plămâni. După acest antibiotic, am început să am o poftă de mâncare cum nu mai avusesem niciodată până atunci: mâncam de nu mă mai săturam. Dar am avut în patru nopţi consecutive atacuri groaznice de panică, de credeam că mor.
În toată perioada aceasta, de când am avut aceste încercări, rugăciunea către Cuviosul Gherontie era permanentă. Îl rugam insistent să îmi tămăduiască plămânii. Am luat cele două poze pe care le am de la înmormântarea sfinției sale şi le puneam mereu în zona plămânilor și îl rugam cu lacrimi să îmi asculte această rugă fierbinte şi să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi, a Preacuratei Maicii Domnului și a tuturor Sfinților şi să îmi dăruiască sănătate. Și Cuviosul, fiind grabnic ajutător, mi-a ascultat rugăciunea.
Nu pot să trec cu vederea faptul că într-o noapte, după miezul nopții, citindu-i „Acatistul”, care are pe coperta din spate o poză cu sfinția sa în sicriu adormit în Domnul, dintr-o dată am simţit nevoia să sărut acea poză şi, o, minunile Tale, Doamne! Când sărutam, simțeam un puternic miros de mir. Tot sărutând de mai multe ori, mă gândeam că este o înşelare demonică şi eram foarte sceptic şi neîncrezător. Am continuat însă şi am sărutat-o de foarte multe ori şi, de fiecare dată, mirosul de mir persista. Apoi mi-a venit în gând să sărut şi poza cu dânsul de pe prima coperta, acolo unde Cuviosul este în rugăciune, în genunchi. De data aceasta, nu am simţit niciun miros de mir la această poză cu sfinția sa.
Am amânat o perioadă să scriu minunea, după vindecarea miraculoasă, pentru că nici acum nu pot să cred că sunt încă în viață. Trăiesc un vis frumos, din care nu mă mai trezesc. Doamne Dumnezeule, Îţi mulţumesc din tot sufletul şi din toată inima mea, cu toată ființa mea, şi Maicii Domnului și tuturor Sfinţilor şi, nu în ultimul rând, Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos, care a fost foarte grabnic ajutător. Pot mărturisi din adâncul inimii că, precum în timpul vieții sale era foarte grabnic ajutător şi îndurător, tot aşa acum, oricine îi cere ajutorul în necazuri şi suferințe, Cuviosul, fiind mult milostiv, nu trece cu vederea nicio rugăciune către Bunul Dumnezeu și Maica Domnului.
Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate! Maica Domnului, fii binecuvântată! Toți sfinții lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi! Cuvioase Gherontie cel nebun pentru Hristos, îți sunt veșnic recunoscător!
Ioan Daniel Dragomir,
Craiova
