Împreună cu Cuviosul și cu alți pelerini am călătorit la Mănăstirea Vatoped şi am ajuns în timpul Vecerniei. Deși am stat la slujbă, Cuviosul a zis că nu a înțeles și așa, în scurt, din cele ce știam pe de rost, împreună am zis din slujba Vecerniei în limba română.
Dimineață, după ce ne-am trezit și ne-am rugat împreună, el și-a făcut patul și ne-a pus și pe noi să facem la fel, în așa fel încât nici nu se cunoștea că ar fi dormit cineva acolo. Când au venit frații care aveau ascultarea la arhondaric, s-au bucurat când au văzut camera unde am fost dormit, au zis că nici nu se cunoaște că a dormit careva acolo. Iubea curăția, curățenia, iubea să fie tot timpul curat, primenit. În timpul pelerinajului pe la mănăstiri, intra uneori la baie și se spăla.
Dimineață fiind, am pornit spre catolicon (biserica principală) pentru a participa la Sfânta Liturghie. Fiindu-ne calea pe lângă Biserica „Brâul Maicii Domnului”, zice Cuviosul: „Oare nu o fi aici slujba?”. Eu am zis: „Nu, nu este aici, ci în biserica mare!”, căci fusesem de multe ori la Vatoped și știam că se fac slujbele în catolicon. Când am ajuns acolo, liniște! Părinții ne-au spus că s-au împărțit preoții pe la paraclise, unde slujesc, iar pentru români Sfânta Liturghie se slujește în Biserica „Brâul Maicii Domnului”, așa că ne-am întors.
Trecând împreună cu Cuviosul în partea de Apus a Mănăstirii, la etaj (unde este acum arhondaricul), acolo pe hol este o icoană mare cu Maica Domnului a Sfântului Munte, la care s-a oprit Cuviosul și s-a rugat îndelung. Se oprea adeseori în diferite locuri din mănăstire, unde erau icoane sau alte sfințenii, și se ruga cu multă dăruire și naturalețe, încât te îndemna și pe tine la evlavie.
Avea și rugăciuni mai deosebite: „Părinții noștri din vechime/ Pe sub pământ au zidit altare/ Şi pe furiș, la miezul nopții,/ Mergeau cu toții la-nchinare!”. Avea și alte rugăciuni pe care nu le-am auzit decât la dânsul. Îi făcea plăcere să aducă buna dispoziție, să-i vadă pe oameni veseli. Făcea și glume și aducea cu el buna dispoziție. Dacă stătea să mănânce, te invita la masă sau te servea cu ceva lichior, făcându-te părtaș dragostei lui. Era foarte uman, dar și un creștin strict. Povestea un preot de mir că era odată Cuviosul la o episcopie, iar episcopul a dat masă la preoți. Fiind zi de post, a fost mâncare de post. Și în timp ce mâncau cu toții, Cuviosul bagă capul pe ușă și strigă la ei: „Porcilor, mâncați vinerea cu ulei?”. La care episcopul îi spune: „Tu vorbești, care ai băut aseară șampanie?”. Și așa Cuviosul a fugit, rușinat, iar preoții s-au folosit smerindu-se oarecum.
Avea niște ochi veseli, era șugubăț, luminos la chip, vioi și milostiv. Așa a dăruit niște bani unui cerșetor, fără ca acesta să-i ceară, și se mira cerșetorul și îmi zice: „De unde știe bătrânul că eu am nevoie de bani?”.
Monahul B.,
Sfântul Munte al Maicii Domnului
