Cuviosul Gherontie aparține unei categorii de sfinți socotită aparte, de excepție în spiritualitatea ortodoxă: sfinții nebuni pentru Hristos. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că îl smintește această categorie de sfinți și că îi vine greu să-i iubească întrucât aceia, în vreme ce se realizează pe sine prin actele prefăcutei nebunii, se fac pentru ceilalți prilej de cădere în păcatul osândirii. Într-o oarecare măsură, avea dreptate! Nebunii pentru Hristos care au ales voluntar această cale smintesc pe alții pentru a se împlini duhovnicește pe sine. Doar că lucrurile nu stau întru totul așa în cazul Cuviosului Gherontie. El nu a ales voluntar calea nebuniei pentru Hristos, ci i s-a dat. Maica Domnului a fost cea care a ales pentru el. Și este știut că Maicii Domnului i se dă uneori cunoașterea desăvârșită, absolută, pe care doar Dumnezeu o poate avea. Și cel care, dincolo fiind, dobândește cunoașterea pe care o are Dumnezeu știe desăvârșit și în întregime calea pământească a vieții fiecăruia și ceea ce i se potrivește pentru atingerea vieții duhovnicești, autentice.
Despre Cuviosul am auzit întâia dată de la Preasfințitul Gurie. Am înțeles că îl iubea foarte mult și că înțelegea luciditatea ce se ascundea în spatele fiecărui gest deplasat al Părintelui Gherontie, gest care izvora dintr-o cunoaștere harică ce o avea despre celălalt și despre nevoile lui reale. Pentru ceva vreme a venit la Deva, la centrul eparhial. Cei care îi știau nebunia jubilau de bucurie: „A venit Cuviosul!”; iar cei care nu-l cunoșteam eram fie rezervați, fie indiferenți. Intrând în biroul Preasfinției Sale, după un oarecare act administrativ, am constatat că episcopul era plecat, iar pe biroul dânsului era întins Cuviosul Gherontie. L-am privit cu stânjeneală, l-am auzit cum îngaimă câteva cuvinte, probabil explicative, dar am plecat fără să întreb ceva și fără ca mai apoi să fi spus cuiva cele întâmplate. Mi-am spus că era modul lui de a binecuvânta un loc, un spațiu anume. Mi-am reținut orice gând de judecată osânditoare, dar n-am putut să nu-mi amintesc cuvintele pe care le rostise Nicolae Steinhardt cu privire la categoria nebunilor pentru Hristos.
A trecut vremea, iar Cuviosul s-a mutat în veșnicie și, după puțină vreme, și Preasfințitul Gurie! Între timp, doamna preoteasă Anișoara, soția, a primit și a citit cărțile despre Cuviosul – pe atunci trei volume, apărute la Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei – și, după lecturarea primului volum, s-a smintit: „Ce sfânt își face nevoile în casă și ascunde murdăria sub covor?”. După o oarecare vreme, părintele Dorin, împreună cu corala Catedralei din Alba Iulia, a poposit la biserica noastră la Deva și am slujit împreună. A vorbit despre Cuviosul, a explicat ce înseamnă sfântul nebun pentru Hristos, despre luciditatea din spatele fiecărui gest al prefăcutei nebunii, și a lăsat 10 bucăți din volumul 4, cu viața și minunile Părintelui Gherontie.
Doamna l-a citit și s-a atașat, cred, definitiv de el: „Cuviosul mă ajută și îl iubesc!”, spune adesea. M-a dus apoi la Tismana, la mormântul Cuviosului și, adeseori, acasă, își așază poza acestuia pe locurile dureroase ale trupului. Așa a scăpat de durerile de cap și de dureri ale pântecelui. De câte ori o încearcă o neputință trece peste ea folosind prezența și lucrarea Cuviosului. Citește zilnic fragmente din acatistele mai multor sfinți, printre care și al Cuviosului Gherontie. A luat în repetate rânduri volumele cu viața și minunile acestuia, pe care le-a dăruit multor persoane, care, la rândul lor, trăiesc taina minunată și vindecătoare din rugăciunea de mijlocire a Cuviosului.
Între alții, fiica, preoteasa Maria, aflată în Arhiepiscopia Timișoarei în satul natal al părintelui Marius, soțul ei, ne-a relatat o întâmplare minunată. Trebuia să plece împreună cu copiii și cu câțiva credincioși din Banat la Tismana, la mormântul Cuviosului. În noaptea dinainte, unul dintre copii a făcut febră mare, care nu a cedat medicației. Atunci s-a adresat imperativ Cuviosului: „Dacă vrei să ajungem la mormântul tău, fă-l bine pe copil!”; și febra a încetat în chip minunat, iar a doua zi și-au urmat pelerinajul dorit.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi! Cuviosul Gherontie: teologie academică sau mai mult decât atât? Nebunia pentru Hristos nu este oare o înțelepciune mai înaltă și mai profundă decât teologia discursivă? Ce sunt rândurile de față decât un umil gest al minții teologice pusă în slujba explicitării evidenței că harul înalță nebunia Crucii deasupra cugetului omenesc oricât de culturalizat ar fi el?! În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Dacă i se pare cuiva că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun ca să devină înțelept!” (I Corinteni 3, 18).
Poate n-ar trebui să uităm că nebunia pentru Hristos este însăși condiția umilă a apostolilor: „noi suntem nebuni pentru Hristos, noi suntem slabi… noi suntem în necinste! Până în ceasul de acum flămânzim și însetăm, suntem goi și pribegim și ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâți fiind, binecuvântăm; prigoniți fiind, răbdăm; defăimați fiind, mângâiem; ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor până acum” (I Corinteni 4, 10-13). Și totuși, „v-am născut întru Iisus Hristos prin Evanghelie. Așadar, vă rog eu pe voi: călcați pe urmele mele! (I Corinteni 4, 15-16). O icoană deplină a Cuviosului Gherontie!
Pr. prof. univ. dr. habil. Vasile Vlad,
Facultatea de Teologie din Arad
