Ori de câte ori memoria inimii mele îl aduce ca prezenţă în sufletul meu pe Cuviosul Gherontie, pe care l-am cunoscut atât de bine şi a cărui rugăciune am simţit-o permanent, instantaneu îmi vin în minte cuvintele Sfântului Cuvios Sofronie de la Essex, care, tâlcuind un text al Sfântului Siluan Athonitul, a scris aceste gânduri pline de multă sevă duhovnicească: „«A te ruga pentru oameni înseamnă a-ţi vărsa sângele». Şi am văzut, şi port mărturia Fericitului Stareţ Siluan, că rugându-se pentru oameni, pentru întreaga omenire, pentru întreg Adamul, în această rugăciune el îşi dădea întreaga viaţă. O asemenea rugăciune este pocăinţă pentru păcatele oamenilor, şi, ca pocăinţă, înseamnă a-şi lua asupră-şi poverile lor, iar ca rugăciune pentru întreaga lume înseamnă, într-o oarecare măsură, a purta poverile lumii. Dar pentru a se ivi în om îndrăzneala spre o astfel de rugăciune, pocăinţa în sine însuşi trebuie să fi atins întâi o oarecare desăvârşire, că dacă el va trăi mai departe în păcat şi în patimi, în loc de a purta poverile fraţilor, va aşeza propria povară asupra lor”[1].
Cei care l-au cunoscut îndeaproape pe acest om bineplăcut Domnului pot confirma, cu asupra de măsură, că una dintre constantele lui duhovniceşti era rugăciunea în care erau cuprinşi toţi oamenii şi întreaga lume. Această cuprindere a tuturor în binecuvântata sa rugăciune era săvârşită nu în mod automat, ci cu întreaga sa fiinţă şi cu regularitate precisă. Nu exista nicio zi în care să nu rostească această rugăciune pentru întreaga lume. Pot susţine cu suficientă tărie acest fapt, pentru că am avut bucuria de a-l găzdui mai multe zile, chiar săptămâni, pe parcursul unui an, în chilia mea de la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Această mărturie „o port” în suflet, pe lângă multe altele, despre Cuviosul Gherontie, anume că era un rugător pentru toţi oamenii şi pentru întreaga lume.
Dacă am fi sinceri cu noi înşine, am ajunge la următoarea concluzie: rugăciunea noastră are un caracter egocentric. Conţinutul ei priveşte doar sinele nostru. Pentru aproapele ne rugăm cu intermitenţe. Şi cu precădere atunci când se află într-un moment de încercare. Nu am ajuns la măsura celor sporiţi duhovniceşte a căror rugăciune cuprinde întreaga lume. Pentru toţi şi toate. Adică, pentru „întregul Adam”, ca să folosim o expresie dragă Părintelui Sofronie de la Essex.
Conform unei mărturii a Cuviosului Parthenie al Kievului, Maica Domnului i-a descoperit faptul că cea mai mare treaptă pe care poate ajunge un monah este „rugăciunea pentru întreaga lume”[2].
Personal, am această încredinţare că marele rugător Cuviosul Gherontie, aşa cum l-am cunoscut „faţă către faţă”, prin rugăciunea sa pentru întreaga lume „a înţeles umanitatea obosită a zilelor noastre”[3], „mângâindu-i pe cei care suferă”[4] şi „eliberându-i pe cei ce au căzut în cursele vrăjmaşului”[5].
Să avem cu toţii parte de rugăciunile şi ajutorul nepregetat al Cuviosului Gherontie!
Părintele Episcop Ignatie al Huşilor
[1] Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Suceava, Editura Accent Print, 2013, p. 254.
[2] Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti (II), traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2008, p. 247.
[3] Arhimandritul Vasilios, Intrarea în Împărăţie. Elemente de trăire liturgică a tainei unităţii în Biserica Ortodoxă, traducere de Preot Profesor Dr. Ioan Ică, Sibiu, Editura Deisis, 1996, p. 125.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
