A-l înţelege pe Cuviosul Gherontie este un mare dar de la Dumnezeu, întrucât, în spatele nebuniei sfinte pe care o avea pentru Hristos, îţi transmitea, de fapt, cuvintele Domnului, introducându-te în sfera cerească a dumnezeirii. Credinţa pe care o propovăduia sfinţia sa, „pocăinţa, umilinţa, smerenia, bunătatea, milostenia şi dragostea, care le cuprinde pe toate”, întăreau în suflet nădejdea învierii, nădejdea mântuirii şi-ţi transmiteau puterea de a te ridica şi a-I striga lui Dumnezeu pentru iertare.
L-am întâlnit pe Cuviosul Gherontie în preajma Pr. Justin, nu o dată, am luat parte cu îngăduinţa lor la câteva dintre discuţiile ce păreau ilare, însă pline fiind de Duhul Sfânt. Una dintre aceste întâlniri m-a mişcat profund, era ultima binecuvântare pe care avea s-o primească Cuviosul Gherontie de la Părintele Justin, care, după Părintele Arsenie Boca, „este cel mai mare sfânt al românilor”, după cum afirma şi Cuviosul. Dialogul dintre cei doi oameni cu viaţă sfântă transmitea mesaje covârşitoare către sufletele noastre, cuvinte pe care nu puteam să le înţeleg sau să le accept în acel moment. „Sărutul de rămas bun”, „În numele Preasfintei Treimi”, între Părintele Justin şi Cuviosul prevestea faptul că moartea se apropie.
Cuviosul Gherontie era plin de putere dumnezeiască, ne vorbea de vizita Maicii Domnului şi a Sfinţilor Arhangheli, de care se bucura adesea. Ne sfătuia să trăim frumos, să ne iubim, să fim cu credinţa de un fel, cu faptele, să ştim „pe ce lume trăim”. Cuviosul Gherontie va rămâne veşnic în sufletele noastre – ca un înger al Domnului, copil al Maicii Domnului şi prieten al Părintelui Justin.
Monahia Varahila, Mănăstirea Petru Vodă
