Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995) s-a arătat a fi un vas ales încă din pruncie. Născut în Georgia sovietică și lipsit fiind de cele sfinte, atunci când micul Vasiko – acesta fiindu-i numele de alint – a aflat cele despre Hristos, și-a construit o chilie de pământ în grădina părinților, unde se străduia să trăiască ascetic. Crescând, a transformat chilia într-o bisericuță pe care, în nenumărate rânduri, autoritățile comuniste s-au străduit să o dărâme, iar pe tânărul credincios să-l declare nebun.
În cele din urmă, Vasiko a devenit monah, cu numele Gavriil, apoi ieromonah la Mănăstirea Betania.
Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:
Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).
În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.
Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.
Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!
Surse:
http://ortodox.md/cuviosul-gavriil-georgianul-cel-nebun-pentru-hristos-film-documentar/
