De anul trecut, de când am primit fotografiile, i-am simțit prezența şi minunile în viața mea. Au ajuns într-un moment în care aveam nevoie să îmi amintesc de Cuviosul şi de rugăciune.
Voi scrie despre ultimele două minuni făcute pentru soțul meu și pentru băiețelul meu. Soțului i-a apărut într-o zi o urticarie foarte urâtă pe tot corpul, care nu a trecut cu tratament antihistaminic. Seara, în disperare, l-am rugat pe Cuviosul să îl ajute să îi treacă şi să nu fie nimic grav. A doua zi dimineață a dispărut de pe piele! Băiețelul meu tot făcea febră de multe zile, fără alt simptom. Am început să îi dau antibiotic, dar în seara în care l-am rugat din suflet pe Cuviosul febra s-a oprit. Sunt atât de multe minuni în ultimul an! De fiecare dată când copiii mei sunt bolnavi sau au o problemă, îl rog să îi păzească și trecem cu bine tot timpul, peste toate, că știu că îi veghează Maica Domnului și Cuviosul!
Vă spun și de mine, căci Cuviosul mă veghează… sunt convinsă şi mi-a dat semn cu fotografiile la timp. Am aflat anul trecut că am Lyme cronic. Aveam simptome diverse, am fost la infecționist, însă nu am început niciun tratament. Eram speriată de diagnostic și de ce înseamnă această boală. M-am rugat Maicii Domnului și Cuviosului și m-am liniștit, am început încet să nu mai am simptome (amorțeli, furnicături, fasciculații, dureri de cap, etc). Sunt bine acum, fără tratament, și sunt convinsă că Doctorul Gherontie a făcut această minune! Am avut câteva luni o haină de-a Cuviosului de la o maică și am tot ținut-o unde aveam dureri şi simţeam cum cu mâna se lua durerea și știu că Dumnezeu lucrează prin Cuviosul. La fel și cu alte probleme medicale avute, Cuviosul a făcut minuni pentru mine. Citesc cât pot Acatistul și îl chem în gând. Dacă înainte doar Paraclisul Maicii Domnului mă liniștea în situații grele, acum Cuviosul mă ajută şi el. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îl am în viața mea!

IT Florica Bărnuţiu,
Cluj-Napoca