Pe Cuviosul Gherontie l-am cunoscut în anul 1998 (eram atunci în clasa a X-a), prima dată prin audierea unei înregistrări cu dânsul, cântând priceasna „Blândul Păstor”. Când cânta, rugăciunea era prelungită în cântec.
Peste ani, o dată când coboram din cafas, unde cântam la cor, Cuviosul a sărit înaintea mea şi m-a speriat foarte tare. Am înţeles ulterior că, prin această „ispravă”, cuvioşia sa a dorit să mă ferească de o spaimă mult mai mare.
Într-o seară, după Vecernie, m-am pomenit cu Cuviosul Gherontie lângă mine. A scos din sacou multe cruci legate. A desfăcut una şi mi-a dăruit-o. A insistat să o iau. Cam după o jumătate de an de la primirea acestei cruci, bunica mea s-a îmbolnăvit foarte tare şi au urmat trei ani grei. Crucea de la Cuviosul îmi dădea putere şi curaj, iar acum îmi aminteşte de bunătatea dânsului.
Altă dată, aveam sufletul trist, iar când cineva care îl cunoştea mi-a amintit de dânsul, brusc m-am simţit uşoară, cu sufletul senin, de pace şi bucurie plin.
Când am fost în spital, a venit o prietenă la mine, mi-a arătat o filmare cu dânsul şi am prins curaj şi încredere că voi fi bine. Am aflat şi de la alţi buni prieteni că i-au spus Cuviosului de situaţia în care sunt, iar dânsul s-a rugat pentru mine, pentru vindecarea mea. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească!!!
Cuviosul Gherontie, prin atitudinea „poznaşă”, plină de lumină şi de bunătate, a proslăvit BUCURIA ÎNVIERII, viaţa pământească în lumina Învierii, viaţa pământească transfigurată.
Dânsul se adresa cu „SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!”. Vocea lui era voioasă, ghiduşă, plină de neastâmpăr şi bucurie. Avea în grai lumină, puritate de copil, aripă de înger, negrăită bucurie. Cuviosul Gherontie rămâne pentru mine OMUL BUCURIEI TRĂITE, PRACTICATE. Pentru mine, dânsul este viu în continuare. (A.F.)
