Vă împărtăşesc o nouă minune, făcută de părintele Gherontie. Am trecut din nou pe lângă… paralizie de astă dată… dar se pare că părintele Gherontie a mijlocit şi acum să nu rămân pe viaţă paralizată.
1 martie 2020, ora 12:30, Bucureşti, spitalul Sanador, secţia de neurochirurgie… intru în operaţie, cu diagnostic de hernie de disc L5 – S1, cu risc de paralizie, după rezultatul RMN-ului. Se face intervenţie spinală, cu aparatură performantă şi se constată disc dislocat, ce ştrangula măduva, fracturat în 3 locuri şi frânturi de os prin măduvă. Domnul doctor a rămas uimit cum piciorul nu a paralizat deja. Am fost salvată din nou.
Cel care a realizat operaţia a fost d-l dr. Ovidiu Gramescu, excepţional doctor neurochirurg, pe care l-am cunoscut acum 16 ani, în iulie 2004, la Spitalul Universitar. O minune a făcut ca acest doctor să nu îşi schimbe numărul de telefon timp de 16 ani şi cu acest număr de telefon să îl regăsesc. Ce a urmat a fost o minunată lecţie de vocaţie, dăruire, jertfă a unor oameni care iubesc oamenii şi trăiesc să le poată face bine.
Părintele Gherontie a făcut posibilă întâlnirea la timp cu dl doctor Ovidiu, altfel riscam foarte mult. O maică se ruga la mormântul părintelui Gherontie pentru mine, iar eu, în chilie, eram covrig de durere de la o nouă criză… În acelaşi timp, eu am sunat-o pe maica stareţă să primim binecuvântarea de a pleca la Bucureşti. Toate apoi s-au rezolvat de la sine…
Părintele Gherontie ne-a ajutat mult. Am rămas blocată la coloană în stradă şi nu am mai putut călca, dar părintele ne-a trimis taxiul cu un şofer sufletist şi am ajuns unde eram cazate. Apoi, după operaţie, trebuia să ajungem la timp să fac infiltraţie pe coloană, şi avea grijă părintele Gherontie să fie toate semafoarele pe verde şi şoferii să meargă cu multă grijă. Îmi urau sănătate la despărţire.
Ce pot scrie mai mult, decât că îi port în inimă pe toţi aceşti oameni minunaţi, pe care i-am întâlnit pe calea vieţii, iar pe părintele Gherontie că a făcut încă o dată posibilă, a 3-a oară, salvarea mea de paralizie: februarie 1992, la cărat de zăpadă, decembrie 2004, la cărat de bagaje, februarie 2020, nu am rămas paralizată în stradă.
Recuperarea este mai dificilă, un nerv este încă „în flăcări”, a zis d-l doctor, dar la coloană recuperarea se numără cam aşa: 12 martie… 12 aprilie… 12 mai… etc. adică cu răbdare. Este posibil să am chiar ani, talpa piciorului este amorţită, pentru că am amânat prea mult timp cu ce era acolo.
Slavă lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate!
M.A.
