Am văzut că întotdeauna cu cei pe care îi avea mai aproape, avea grijă să le mai şlefuiască puţin smerenia, să îi mai înveţe să aibă răbdare.
Părintele a avut o lucrare foarte bogată, care cântăreşte foarte mult în faţa lui Dumnezeu. La început credeam că ştie de la vrăjmaşul, că el îi spune. Mai citisem din viaţa Sfântului Antonie cel Mare ceva semănător şi eu mă tot gândeam la asta, că vrăjmaşul îl ajută, apoi mi-am dat seama că un om care se roagă nu are cum să fie ajutat de cel rău.
Îmi dau seama că multă lume a ajutat, chiar şi material nu numai duhovniceşte. A avut aşa o iubire pentru oameni. Am văzut asta şi când mergeam cu tramvaiul sau cu metroul. Se uita în jur, mai intra în vorbă cu unii, dar nu contrazicea. Se vedea că are iubire pentru oameni, că, după aceea, se ruga chiar şi pentru cei pe care nu-i cunoştea sau care l-au înfruntat. Am fost impresionată că pe crucea lui s-a scris: „Iubiţi-vă, aşa cum v-am iubit Eu!”, că el a iubit oamenii. Foarte mult a iubit oamenii. Cine se roagă aşa pentru oricine? Nici nu-l ştie, nu-l cunoaşte şi se roagă! Mai mare dragoste ca asta nu are cum să manifeste omul.
Viorica Cătănoiu, Bucuresti
