Era în primăvara anului trecut, 2023. Într-o bună zi se apropie de pangar o doamnă și cere lumânări. O recunosc pe fosta colegă de facultate: „Natalia, tu ești?”. Bucuroase de revedere ne întrebăm despre viață și, la un moment dat, ea mă întreabă: „Știi că Violeta are cancer la sân?”. Violeta e o altă colegă, angajată cu 20 de ani în urmă la un post de radio din București. Vestea dureroasă mi-a stors lacrimi.
Era vorba despre prietena mea din anii studenției, cea care m-a învățat să spun rugăciunea „Tatăl nostru”. Fiindcă veneam dintr-o familie de foști „dușmani ai poporului”, foști deportați în Siberia, tatăl i-a interzis mamei orice temă „antisovietică”. Mama ținea icoana Mântuitorului într-un dulap și o vedeam uneori scoțând-o, pe furiș, din dulap, sărutând-o și punând-o la loc: lecțiile mele de religie.
La rugămintea mea, Natalia a luat legătura cu Violeta, care tocmai era la proceduri într-un spital din București. După aproape 30 de ani, am văzut-o pe Violeta: cheală și suferindă pe un pat de spital. Cu greu mi-am ținut lacrimile… Tot ce am putut zice: „Violeta, draga mea prietenă, boala asta se vindecă cu credință!”.
A doua zi, au plecat spre București primele patru volume, plus Acatistul și poza Cuviosului. Am rămas la Chișinău cu credință, speranță și rugăciune, susținută de Cuviosul Gherontie, prietenul meu drag. Mai greu era s-o conving pe Violeta de minunile lui. Dar nici nu era cazul, deci n-am insistat prea mult. Țineam cu ea legătura permanent când ieșea din crizele de toxicoză medicamentoasă. Stresată, plină de durere, Violeta nu era aptă să creadă în minuni. Era foarte pesimistă vizavi de starea ei, mai ales că avea și antecedente de deces canceros în rudenia sa.
Într-o zi, după o discuție cu dânsa m-am simțit copleșită de starea ei de disperare și am strigat din adâncul sufletului către Cuviosul Gherontie: „Te implor, Cuvioase, treci peste necredința Violetei și cere de la Domnul vindecare pentru ea. Știu că îți pasă!”. Și minunea s-a declanșat! Violeta împreună cu medicii a luptat pentru viață, trecând prin chimioterapie, intervenție chirurgicală, radioterapie. Părintele Octavian s-a rugat cu Biserica, Cuviosul a mijlocit la Domnul, Violeta s-a rugat și ea la mulți sfinți și minunea, vindecarea s-a produs. În toamnă, prin noiembrie, a venit vestea bună. După un control riguros, medicii au stabilit că boala a fost înfrântă. Slăvit să fie Domnul!
La începutul primăverii curente, Violeta a venit împreună cu soțul său în vizită la Chișinău. Ne-am bucurat cu lacrimi. Apoi a plecat la Tismana, la mormântul Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos. I-a dus Cuviosului bomboane, dar și profunda recunoștință pentru ajutor.
Împrieteniți-vă cu sfinții!
După revenirea mea la Ortodoxie mi-a fost greu să mă raportez corect față de sfinți. Nu înțelegeam multe lucruri. Într-o duminică, participam la Sfânta Liturghie și părintele Octavian și-a încheiat predica cu următorul îndemn: „Împrieteniți-vă cu sfinții, pentru beneficiul vostru spiritual!”.
A sunat straniu pentru mine. M-am gândit, cum pot eu să am așa ceva: prietenie cu un sfânt?! Am înțeles acest adevăr când a intrat Cuviosul Gherontie în viața mea. Trăiesc astăzi bucuria prieteniei cu un sfânt. Și încă unul nebun pentru Hristos! Nu este meritul meu. E mila Domnului Iisus Hristos pentru mine. Slăvit fie numele Lui!
Îți mulțumesc, Cuvioase Gherontie, pentru toate! Și pentru cele câte n-au încăput pe această foaie. Te iubesc, Cuvioase, și îmi doresc să ajung la tine la Tismana.
Valentina Zadnipru,
Chișinău
