Se apropia marea sărbătoare, Învierea Domnului, Sărbătoarea Sărbătorilor, și noi cu toții ne doream să vedem Sfânta Lumină. Am aflat însă că nu se poate intra decât cu invitație din partea Patriarhiei Ierusalimului. Aceste invitații erau împărțite pentru greci, ruși şi români.
Pentru noi, românii, erau puține, numai câteva. Cum să le împartă părintele superior, când numai noi eram în Cămin mai mult de cincizeci de persoane și mai veneau și cei care lucrau pretutindeni prin Țara Sfântă, plus oficialitățile de la Ambasada României?!… Pe scurt, noi nu aveam nicio nădejde că vom reuși să intrăm la Sfântul Mormânt în Sfânta și Marea Sâmbătă.
Totuși auzisem noi că, dacă izbutim să rămânem în Biserica Sfântului Mormânt din seara de vineri, avem ceva șanse să vedem Sfânta Lumină. Am rămas așadar la Denia Prohodului Domnului, s-a terminat slujba, ne-am găsit locuri bune în Biserica Învierii și ne pregăteam de privegherea de toată noaptea – după cum ne socotiserăm noi. Nu trece însă mult timp și ne trezim cu poliția israeliteană strigând tot mai tare: „Get out!”, și scoțând-ne afară pe toți. „Out! Out!” se auzea tot mai tare. Așa e obiceiul acolo, toată lumea este scoasă afara seara, iar a doua zi se poate intra numai pe bază de invitație, iar motivul ar fi, după cum spun ei, mulțimile fără număr de oameni care vin din toate neamurile și colțurile pământului: credincioși, necredincioși, îndoielnici, neîndoielnici, curioși – cu toții vor să vadă cu ochii lor trupești Sfânta Lumină, marea taină!
Așadar, iată-ne scoși afară… Până să ajungem la poarta mare de la ieșire, ne-am gândit să ne ascundem în Paraclisul Sfintei Cruci (construit pe locul unde a fost găsită Sfânta Cruce de către Sfânta Elena, mama marelui Împărat Constantin cel întocmai cu Apostolii), undeva la subsol, într-o peșteră. Noi eram speriate. Cuviosul Gherontie se uită la mine și zâmbește:
– Ioi, dragă, dar pentru ce vi-i așa de frică?
Cu alte cuvinte, parcă ar fi vrut să spună: „Sunt și eu aici, cu voi!”.
– Păi, ne scoate afară și nu mai putem intra decât cu invitație!
Bineînțeles, a venit și acolo poliția: „Out!”, şi am ieşit. Ne-am dus la Paraclisul Maicii Domnului „Îndurerată”, poliția pe urma noastră; am încercat să ne oprim la altarul copților, dar nu a fost chip. Ne-au scos și de acolo… Ne apropiam de poarta mare de la intrare.
Cuviosul ne tot spunea: „Ioi, dragă, nu vă fie frică!”; „Ioi, dragă, nu vă înțeleg, aveți credință, dragă!”; „Ce înseamnă asta?! Ioi, dragă!”.
Dar noi nu mai aveam niciun fel de nădejde că vom mai putea rămâne peste noapte la Sfântul Mormânt, parcă ne transformaserăm într-o turmă amorfă de oi, mânată de polițiști spre ieșire: „Out!”, „Out!” și iar „Out!”. Când am ajuns la Piatra Ungerii, l-am zărit pe părintele stareț (care este grec). Era în ușa de la altarul Bisericii Învierii. Mă desprind din mulțime și nu știu cum ajung la Sfinția sa, dar… acum, cum să-i vorbesc, căci nu știam nici limba greacă, nici engleza… I-am cerut doar blagoslovenie și i-am spus doar „Vă rog!” (Please!)…
Cuviosul era în spatele meu. Părintele stareț îmi face semn să intru prin ușa de la altar în Biserica Învierii, mă întorc, îl iau de mână pe Cuviosul, zic „My pater!”. Părintele stareț zâmbește, îl lasă și pe Cuviosul să intre. Am intrat în altar.
– Părinte, cum să le aducem şi pe celelalte măicuțe?, îl întreb pe Cuviosul.
– Păi, du-te și spune-i să le lase și pe dânsele!
– Cum să-i spun?, că nu știu grecește.
– Ioi, dragă, du-te și spune-i, dar spune-i odată să le lase și pe dânsele!
M-am dus, nu știu de unde am spus câteva cuvinte în limba engleză: „My sister…”. Părintele stareț a înțeles numaidecât și mi-a făcut semn să le aduc și pe ele.
Printr-o minune, am reușit să le găsesc în mulțimea imensă de oameni care se înghesuia spre ieșire, numai că între noi era un cordon de polițiști, dincolo de care nu se putea cu niciun chip trece. Mă întorc și mă uit la Cuviosul: „Ioi, dragă!”… În clipa aceea, părintele stareț, văzând zbuciumul nostru de a fi împreună, a strigat la polițiști să le lase și pe celelalte măicuțe. Acum eram cu toții în altar, bucuroși că eram împreună și că am reușit: „Ioi, dragă, de ce v-a fost așa de frică?”. De parcă ar fi vrut să ne spună: „Nu știați că sunteți cu mine?!”.
Monahia Teodora,
Mănăstirea Nera
