În încăperea din pod, unde îl cazam pe Cuviosul, erau două mese mari pe care călcam. Când venea la Mănăstirea Dealu, îi puneam o plapumă peste una dintre ele şi acolo se ruga în genunchi şi apoi se culca, învelit cu o pătură.
Într-o seară, după slujbă, am mers în călcătorie şi am deschis încetişor uşa, pentru că l-am auzit rugându-se Vecernia cu voce tare. L-am văzut atunci ridicat o jumătate de metru deasupra mesei pe care se ruga! Am ieşit, iar când ne-am întâlnit mi-a spus să nu zic nimănui ce am văzut…
Erau multe maici care aveau evlavie la Cuviosul şi de multe ori povesteam despre el, despre pătimirile lui avute după ce a fost scos din mănăstire. Şi alte maici mi-au spus că l-au văzut ridicat de la pământ în timpul rugăciunii. Un mare sfânt!
Monahia Veronica Cojocaru
