L-am văzut în nenumărate duminici şi sărbători, în timpul Sfintelor Liturghii, închinându-se de zeci – sute de ori, cu gesturi mari, prin care aveam senzaţia că se agaţă de Cer sau făcând metanii cu a căror greutate parcă despica pardoseala Catedralei.
Era insistent, neobosit, invocând Pronia Cerească cu atâta fierbinţeală încât eu mă simţeam jenat de gesturile mele banale în faţa Coralei. S-a întâmplat adesea să-l întâlnesc la ieşirea din biserică şi să mă gratuleze cu câte o propoziţie: „Dumneata eşti dirijorul, aşa-i? Aţi cântat frumos!”. Alteori îmi sugera să cânt cu corul priceasna cutare sau cutare şi începea să o însăileze cu vocea-i uşor stridentă şi puţin răguşită. Cu ochii lui adânciţi în orbite, aveam senzaţia că mă scanează, că mă priveşte din partea cealaltă. Deşi era deja octogenar, era sprinten, jovial, împărţea bună dispoziţie şi avea mereu cuvinte potrivite.
Ascultând CD-ul ce însoţeşte volumul al 3-lea despre „Cuviosul Gherontie, cel nebun pentru Hristos” – editat de părintele Dorin şi Monica Opriş – am descoperit calităţile muzicale incontestabile ale Cuviosului. Lăsând la o parte lipsa formei în cântecele sale, am remarcat simţul echilibrului tonal şi acurateţea intonării unor pasaje cadenţiale dificile. Indiferent de numărul reluărilor unui vers sau al unui pasaj muzical, totdeauna ajunge – incredibil – în aceeaşi tonalitate, în aceeaşi linie melodică cu care a început cântecul, fără „a se rătăci”, fără a modula. De asemenea, atunci când ambitusul cântecului depăşeşte întinderea vocii sale, simte şi trece cu uşurinţă la octava alta (cu o octavă mai sus), asigurând încheierea în tonul necesar. Sunt de apreciat improvizaţiile ritmico-melodice pe care balansează atunci când fie a uitat textul, fie nu-i ajunge respiraţia dar reuşeşte să facă încheierea. Am remarcat intonaţii şi formule melodice cadenţiale specifice muzicilor populare din Ardeal, Banat şi Oltenia, ţinuturile prin care s-a depănat o bună parte a vieţii sale de ascet. Dacă înregistrarea sonoră ar avea şi imagine, imaginea ar susţine aprecierea noastră că fiecare piesă este plină de sinceritate, de dramatism şi de patos religios.
Prof. Iosif Fiţ,
Alba Iulia
