Nu ştiu sigur din ce cauze se pot supăra sfinţii. În religia în care am crescut eu înainte de botezul la ortodoxie, nu exista un mare cult al sfinţilor. Totuşi, cred că, pentru un timp, Cuviosul a rămas tăcut…
În martie 2024, am rămas însărcinată. Am trăit o bucurie… mi-a revenit pofta de viaţă. Orice greutate mi se părea acum un amănunt. Chiar şi stările de rău care erau cvasipermanente. Copiii mă încurajau, mă susțineau. Viaţa era grea, dar frumoasă. Totul s-a schimbat în clipa când, din cauza unei probleme de sănătate, după ce am amânat mult mersul la Urgenţe, în urma unei colici, mi s-au rupt membranele la aproape 13 săptămâni. Mi s-a spus că pruncul va muri în curând. Când aveam ocazia, în spital, mergeam şi îi ascultam bătăile inimii. Mi-am pus o poză mare cu Cuviosul pe pântece şi l-am rugat să îi dea nişte lichid copilului, să nu moară. E un coșmar să ştii că nu poţi face nimic pentru copil, că el e sănătos, dar moare în pântecele tău.
Copiii se rugau, deja chemaseră toţi colegii de la şcoală la Botez, cum să moară bebeluşul? Totuşi, în câteva zile, inimioara a încetat să îi mai bată. Am luat poza Cuviosului şi am pus-o deoparte. Când am auzit-o pe prietena mea vorbind de ajutorul Cuviosului, nu am putut zice nimic. Pe mine simţeam că mă părăsise. Mă întrebam, de ce oare? Trecusem un concurs pentru un post în profesia mea, având o pietricică de pe mormântul Cuviosului la mine, dar mai apoi am renunțat la el.
Promisesem primul salar Cuviosului. Oare pentru asta s-a supărat? Mi-a vindecat doi copii şi nu am scris mărturii. Oare asta a fost cauza? Soţul meu i-a auzit vocea clar când l-am rugat să mijlocească pentru o mai bună înţelegere în familie. Ajută enorm familiile! Atmosfera din casa noastră s-a schimbat mult! Mărturia anterioară, deşi scrisă şi trimisă, n-a apărut nicăieri. Mă gândeam: „Doamne, nici atât nu mai primeşte Cuviosul de la mine??!”.
Unul dintre copii ne întreabă mereu: „Care e sfântul tău preferat?”. Nu mai puteam răspunde ca de obicei… Cuviosul! În loc de prunc, m-am ales cu nişte probleme de sănătate, cu analize ce arată un potențial cancer şi o serie de atacuri de panică şi anxietăți. După ce am citit viaţa Sfântului Gheorghe din Drama, l-am rugat pe soţul meu să ne ducă undeva pentru a cere mijlocire sfinţilor. Mă gândeam: „Îl avem şi noi pe Gheorghe al nostru, pe Sfântul Gherontie!”. Soţul a ales Tismana.
Exact când am ajuns, o doamnă zicea că ajută să pui pietricele de la mormântul sfântului în apă. Acesta era gândul meu după ce am citit vindecările Sfântului Gheorghe: „Oare nu pot pune şi eu ceva în apă, cum se punea pământ din Drama?”. Apoi, cât am stat la mormânt, o femeie plângea de fericire că a vindecat-o Cuviosul pe fiica ei. Pentru mine era rană, stăruia întrebarea de ce pe copilaşul meu nu l-a ajutat? Şi răspunsul, evident pe care îl aveam, deja durea şi mai tare: trebuie ispășite păcatele tinereții.
La pangar, copilul cel mic a deranjat câteva icoane şi au căzut pe podea. Maica, cu bunătate, a venit, i-a dat o brăţară şi i-a zis că nu e nimic… toate maicile ne-au arătat atât de multă bunătate… Şi câtă nevoie aveam şi cred că au toţi oamenii care cu greu mai găsesc un zâmbet în lume.
Mi-am luat volumul 7, dar nu mă simțeam capabilă să îl citesc. L-am rugat: „Cuvioase, ajuta-mă, nu pot, mă doare!”. Şi încep să citesc şi să vină răspunsuri din sincerele mărturii: că sfântul şi-a încetat ajutorul simţit din pricina mândriei, că un bebeluș a intrat în Împărăția Cerurilor la 4 luni, pentru că aşa a hotărât Dumnezeu, dar mămica totuşi a simţit ajutorul Cuviosului în sarcină şi în acele luni grele… Mărturia mamei respective a rupt un lanț din sufletul meu. Am vrut să îi zic ei şi celorlalte persoane: „Vă mulţumesc, vă mulţumesc! Aşa e! În spital şi eu am simţit ajutor. Deşi am angoase din copilărie, în acele zile, dintre cele mai grele din viaţa mea, aveam o linişte şi o încredințare că Dumnezeu mă iubeşte, cum n-am avut în cele mai frumoase perioade din viaţa mea. Ştiam că e Maica Domnului lângă mine, că mă ţine de mână!”.
Ajunsă acasă, am putut consola sincer copiii spunându-le că Dumnezeu ne iubeşte şi, chiar dacă aşa pare, nu ne-a pedepsit, ci ne-a dus un îngeraș în Cer, pentru că poarta raiului e prea grea şi e nevoie să o împingă un îngeraș să putem intra şi noi. După o perioadă de har, au venit ispitele, senzaţia de singurătate, durerea. Pe toate le-au risipit mărturiile din noul volum. Mai ales poza de pe carte. Nu, Cuviosul nu ne-a părăsit!
Ioana S.,
Jud. Cluj
