Îmi aduc aminte că înainte să înceapă șantierul în mănăstire și noi încă nu ne mutasem în vale la arhondaric, l-am văzut pe Părintele Gherontie pe scările care urcau la etaj. Cele de lângă trapeza mică. Eu treceam pe acolo și Părintele Gherontie, parcă epuizat – bolnav, îmi spune: „Ioai, dragă, dar oare unde să mă duc să mă culc, oare unde să mă duc?” și tot urca două trei trepte și iarăși le cobora, tot văitându-se. Între timp a apărut o maică mai apropiată Părintelui și eu i-am spus că Părintele probabil este bolnav și obosit și nu știe unde să se retragă. Maica mi-a răspuns: „Face pe prostul, el știe bine unde să meargă!”. Eu am plecat spre treburile mele și nu știu ce a mai urmat. Stau și mă gândesc oare la ce s-a referit atunci, oare doar la plecarea noastră din chiliile mănăstirii la cele din arhondaric sau la ceva mult mai greu? El atunci vedea ce vedea și era tare îngândurat, niciodată nu l-am văzut atât de afectat.
Dintr-o dată acea greutate din cap a dispărut
Am avut odată dureri mari de cap și simțeam că-mi plesnește capul. Cauza era: multe treburi nefăcute, oriunde mă uitam era ceva de făcut, multe alte treburi noi care parcă nu le mai puteam cuprinde. În plus, îmi părea că nici angajații nu se înțelegeau între ei, își tot reproșau unii altora, cei de la gospodăria mănăstirii celor de la mănăstire și invers. Abia reușeam să aplanez lucrurile, dar durerile de cap nu încetau, dimpotrivă, simțeam că îmi explodează capul. În mintea mea roiau gânduri că maica stareță nu mă înțelege, că eu nu fac față.
În tot acest balamuc am urcat la mănăstire la slujbă (am uitat să precizez că sunt cu ascultarea la gospodăria mănăstirii). Veneam la mănăstire de sâmbătă până duminică și în ajunul sărbătorilor. Fiindcă nu începuse slujba, am trecut pe lângă biserică, ducându-mă direct la mormântul Cuviosului. M-am bucurat că nu era nimeni acolo (nu-mi place să rămân acolo dacă mai e cineva). M-am atins de crucea de pe mormântul lui, povestindu-i „oful” meu, apoi am intrat în biserică pentru slujbă. Ceea ce este cel mai important este că, fiind în strană la slujbă, am auzit pe cineva spunându-mi, limpede: „Dacă mori în noaptea aceasta (îți crapă capul) oare mai faci tu ce e de făcut? Face altul, tu termini cu toate; te strofoci degeaba. Mai bine lasă-le așa, cum se poate, liniștește-te. Toate se vor rezolva. Nu rezolvi tu cu puterile tale!” și altele asemănătoare.
Cert este că dintr-o dată acea greutate din cap a dispărut, s-a limpezit mintea, parcă am trecut un prag greu, dar care m-a scos la lumină. Așa de repede a mijlocit Părintele Gherontie la bunul Dumnezeu pentru mine!
Monahia Ecaterina,
Mănăstirea Tismana
