În muzeul mănăstirii Zamfira, a fost deschisă, cu ani în urmă, o cameră cu exponate tradiţionale: costume populare (chiar era un manechin îmbrăcat într-un costum popular din această zonă) şi tot felul de obiecte vechi, lucrate manual. Pe un perete era o carpetă mare, cam de 2m x 1,5m, lucrată manual, ca un covor persan, după unul din tablourile „Car cu boi” ale lui Nicolae Grigorescu, care a pictat şi biserica mănăstirii noastre. Era atât de bine lucrat şi plasat în acea cameră, încât aveai senzaţia că vine după tine, că te urmează în toată încăperea. Doar carul cu boi, din toată compoziţia.
Când aveam ascultarea la muzeu, venea Fratele Gherontie şi îmi cerea „Carul cu boi”, ca să îl ducă la Craiova, „la Episcòpul Gurie”, cum îi spunea dânsul încă de când era preot, Dumnezeu să îi facă parte de Rai! Eu nu i l-am putut da, pentru că era pe inventar şi nu mi-a dat voie maica stareţă să îl înstrăinez. Cu lacrimi mi-l cerea de fiecare dată! Odată, chiar a venit cu nişte bani şi ne-a spus: „Am venit după Carul cu boi”, că ni-l plăteşte, numai să i-l dăm. Mai târziu i-am descoperit şi noi sensibilitatea aceasta artistică, preţuirea pentru pictorul Nicolae Grigorescu, văzând unele dintre „picturile” realizate de dânsul.
Când s-a reorganizat muzeul, a venit o comisie de la Bucureşti şi nu au acceptat acea carpetă, care a trebuit să fie dată jos. A fost depozitată într-un loc şi, când am întrebat-o pe maica ce a preluat muzeul despre carpetă, mi-a spus că a trebuit să o arunce pentru că o mâncaseră moliile. Nu s-a păstrat nici măcar în fotografii sau în filmări. Tare rău mi-a părut că nu i-am dat-o când mi-a cerut-o!
Mă bucur că Fratele Gherontie a avut întotdeauna un loc în mănăstirea noastră, că a fost primit de maici! Avem mulţi sfinţi români, contemporani cu noi, care mijlocesc pentru noi!
Monahia Anastasia,
Mănăstirea Zamfira
